Monday, October 20, 2014

SPUNE-MI CE STARE AI, CA SĂ-ȚI SPUN CE ZI VEI AVEA!


Mă voi simți bine când... ne spunem adesea atunci când vrem să acționăm. Ce înseamnă aceasta? Că nu ne simțim bine acum! Că avem nevoie să realizăm ceva pentru a ne permite să avem o stare de bine.

Și dacă ordinea e tocmai invers? Și câte exemple nu avem chiar din viața noastră, că atunci când ne-am simțit bine, am prins aripi? Iar metaforele, nu sunt chiar metafore, ci arată realitatea din interiorul nostru. Când ni se luminează fața, când vedem clar, când prindem aripi, se referă la lumea noastră interioară, lume ce se manifestă în exterior prin acțiunile noastre.

De ce folosim stările negative pentru a acționa? Pentru că neurologia noastră are nevoie de un impuls pentru a direcționa energia în altă parte decât rutina zilnică, decât spre acțiunile automate. Prin urmare, ajungem să folosim stresul, dat de o voce interioară cu o tonalitate ascuțită și folosind cuvinte prea puțin amabile, scenarii negative, stări de nervozitate. Iar acestea pot funcționa pe termen scurt, însă pe termen lung ne pot îmbolnăvi trupul și mintea.

Avem și alte posibilități, și anume să ne motivăm prin stare de bine, prin cuvinte ce ne încurajează, prin imagini mari și luminoase cu ce vrem să reușim și cu convingerea: Orice provocare am în cale, găsesc soluția! Iar această convingere este întărită de alte lucruri pe care le-ai realizat, pentru că le-ai realizat! Numai că ai uitat de ele, pentru că te concentrezi asupra a ce nu ai reușit. Însă fiecare om, oricât de succes ar fi, a avut momente când nu și-a atins obiectivul. Totul e să perseverezi și vei reuși din ce în ce mai mult.

Iar cu cât te simți mai bine, cu atât reușești mai multe și ești mai fericit!

Pentru că rolul acțiunilor este să ne mărească starea de bine iar realizările vin ca rezultat al acestor acțiuni. 

Prin urmare, amintește-ți să fii fericit în orice faci și să te bucuri de fiecare provocare a vieții!

Când simți că ai o stare joasă, închide ochii pentru o clipă, simte cum lași energia să circule prin tine, auzi cuvintele de încurajare care-ți spun că ai mai reușit și că poți, și vezi imaginile cum tu realizezi cu bucurie tot ce ai de făcut. 

Pentru că doar tu decizi că îți place ceea ce faci, și dacă tu ai decis să faci ceva, atunci îți place!

Să ai o săptămână plină de stare de bine, în care acționezi cu plăcere, fără efort, și realizezi ceea ce-ți dorești, pentru că tu vrei asta!

No comments:

Post a Comment

Astept parerea ta:

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...