COSUL CU FLORI

(SURSA FOTO: https://m.facebook.com/)

Se spune ca era odata un baiat sarac care l-a rugat pe un om bogat sa-i ajute familia. 

Omul bogat, in bataie de joc, i-a dat un cos acoperit cu un servet in care a pus gunoaie.

A doua zi, a gasit cosul la usa, acoperit cu acelasi servet. 

Cand a dat servetul deoparte, a vazut ca in cos erau minunate flori de camp.

Esti cu adevarat bogat atunci cand in schimbul gunoaielor pe care le primesti, oferi bunatate, intelegere si acceptare.

Sa aveti o saptamana binecuvantata!

TRAIESTE IN CONSTIINTA ABUNDENTEI!

 

(Sursa foto: http://www.bellesprit.com/redefining-abundance/)

Am devenit obsedati de bani. Si de multe ori, dupa ce ii facem, habar nu avem cum sa-i folosim.

In loc sa devenim mai fericiti, devenim mai stresati. De ce spune lumea, de ce sa ne cumparam, sa-i numaram, sa-i calculam, sa-i investim, sa avem profit. Si nu sunt lucruri rele...insa nu ar trebui sa reprezinte scopuri in sine.

Relatia cu banii se schimba atunci cand incepem sa intelegem ca totul este energie, ca si banii reprezinta energie, insa banii nu sunt totul :)

Banii sunt importanti in contextul in care traim, si vor aparea usor in viata noastra cand vom intelege ca energia circula. 

Constiinta abundentei e mult mai mult decat bani. Ne limitam vietile dorindu-ne doar bani cand putem avea tot ce avem nevoie. Exact, ce avem nevoie...

Mai multi bani decat avem nevoie ne pot bloca mai mult decat sa ne ajute, pentru ca nu stim ce sa facem cu ei. Vom aduce in viata noastra obiecte care nu sunt necesare, experiente de care nu avem nevoie, si aceasta ne va umbri starea de bine. 

Sufletul stie cand putem folosi ecologic sume mari. Pentru ca si banii, prin energia in care sunt convertiti, sunt creatori de realitate. Insa sunt ei folositi in ziua de astazi pentru frumusete, adevar, bunatate, fericire, echilibru?

Exista un termostat intern care ne spune ce avem nevoie si chiar pasii pe care sa-i urmam. Insa nu ascultam de vocea interna, ci mai degraba de programarile mediului, care da ca exemple demne de urmat oamenii cu multe lucruri. 

Sensul vietii nu poate fi dat de lucruri...ci de contributie. Iar cand traiesti din constiinta abundentei, cand stii ca poti avea orice, nu numai ca vei gasi toti banii de care ai nevoie, insa vei face si acele actiuni cu sens care te vor imbogati acolo unde toti avem nevoie cel mai mult. In suflet! Si lumea va deveni mai abundenta pentru noi toti! 

CONFERINTA NATIONALA ''GANDUL CREEAZA REALITATEA''

Eram intr-o stare de amorteala mentala si sufleteasca atunci cand Cristina Cojocaru m-a contactat sa particip ca speaker la evenimentul organizat de ea: Conferinta Nationala "Gandul creeaza realitatea". Imi ziceam ca nu sunt pregatita sa-mi reiau activitatile legate de dezvoltare personala...

Am raspuns DA, pentru ca vocea din interior asa mi-a soptit! Spune da! E timpul!

Si, da, era timpul! Era timpul sa cunosc oameni exceptionali, sa aud cuvinte pline de curaj, de lumina, de culoare, de fericire! Era timpul sa regasesc si eu cuvintele cu care voiam sa transmit oamenilor lumina pe care o am in suflet!

Am plecat inaltata de caldura sufleteasca din acea sala, de aprecierile si incurajarile celor care au fost acolo, cu siguranta ca nivelul de constiinta e ridicat si oamenii vor si mai multe exercitii de constientizare.

De la fiecare speaker si de la fiecare om de acolo am primit fie cuvinte, fie energie, fie lumina! Iar exercitiul vindecator facut impreuna a adus vindecare in primul rand in vietile noastre!

E mare nevoie de astfel de evenimente, si nu sunt usor de organizat, si iti multumim Cristina Cojocaru pentru tot ce faci pentru ca mesajele de dezvoltare personala, fie ca vorbim de psihologie, de NLP, de antreprenoriat, de Reiki, Theta Healing, spiritualitate, sa ajunga la cei care au nevoie de ele.

Astept cu nerabdare urmatoarea conferinta! Va multumesc tuturor celor care ati fost acolo pentru tot ce mi-ati transmis!

INTELIGENTA INIMII SAU PUTEREA INTUITIEI

(SURSA FOTO: http://www.sheilasteptoe.com/intuition.html)

Trăim vremuri minunate. Omenirea a avansat în multe părți ale lumii și din multe puncte de vedere. 

Sunt și multe de îmbunătățit, e adevărat că dezvoltarea fără precedent a tehnologiei ne-a adus multe beneficii, și ar putea să aducă și mai multe, opuse a ce a adus până acum, cum ar fi eradicarea foametei, reducerea poluării, însă ne-a adus și mai aproape de autodistrugere ca specie.

Însă dincolo de tehnologie, mai e ceva. Omenirea pare că trăiește, și nu cred că mai are de ales, o trezire a conștiinței, acea inteligență superioară pe care o purtăm în noi, de multe ori în stare latentă, și care de multe ori ne salvează atunci când programele minții și logica devin neputincioase în fața provocărilor vieții. Și atunci se produc ceea ce numim noi, miracole.

Un astfel de miracol pe care l-a făcut această forță interioară pe care aleg s-o numesc intuiție a fost să-mi pună un diagnostic corect, diagnostic pe care logica mea l-a exclus, lucru care mi-a salvat viața.

Din acel moment, de multe ori m-am bazat pe intuiție, în ciuda gândirii logice, și s-au mai produs și alte miracole. Am primit informații despre ce se întâmplă în corpul meu pe care medicii le-au confirmat ulterior, și chiar venirea pe lume a fiicei mele a fost, sunt sigură, posibilă, pentru că am ascultat acea voce interioară.

Mi-a dat soluții la multe probleme ce păreau fără ieșire, am știut când e cazul să acționez, sau când e cazul să accept lucrurile așa cum erau, când e cazul să las totul să curgă de la sine sau să intervin, uneori chiar în forță.

Iar ce este cel mai interesant, este că această inteligență nu pare să se manifeste în zona creierului, ci a inimii. 

Ce este această inteligență...a inimii? Știința e departe de a ne da un răspuns categoric.

Însă știu că mulți dintre noi am simțit-o și pe mulți dintre noi ne-a salvat sau ne-a ajutat în marile încercări ale vieții.

Și de unde știm atât de multe atunci când o accesăm? Nu pot să vă spun nici asta...

Eu doar mă întreb, vă întreb...cum ar arăta viețile noastre, lumea aceasta, dacă am trăi ghidați de inteligența inimii?

SUCCESUL ESTE OPȚIONAL, FERICIREA ESTE OBLIGATORIE

 (Sursa foto: http://www.flashuser.net/photos-human-emotions-happiness)

Succesul, aceasta unitate de măsură a unei vieți reușite în timpurile moderne, parcă ne-a întunecat gândirea, în loc să ne ajute să ne mobilizăm și să acționăm în direcția lucrurilor care ne fac  fericiți.

Paradoxul lumii în care trăim este că nu mai considerăm fericirea măsura succesului, ci imaginea pe care o creăm despre noi, părerea celor din jur, banii și bunurile pe care le deținem.

Parcă nici relațiile sau experiențele nu mai au farmec dacă nu sunt validate de cei apropiați sau chiar pe rețelele de socializare.

Putem fi fericiți fără a avea succes? Da. Cred că fericirea nu este o stare mentală, ci una a conștiinței noastre.

Fericirea nu are nevoie de validări, de condiții speciale, de sume mari de bani, de like-uri.

Este succesul garantul fericirii? De prea puține ori. Depinde de ce realizări însumează succesul. I-am auzit pe mulți oameni considerați realizați că tocmai atingerea unor obiective la care visau de mult: cifre de afaceri mai mari, funcții sau chiar și casa viselor lor, i-au îndepărtat de starea de bine pe care o aveau înainte de toate acestea.

De ce? Poate pentru că astfel de realizări stimulează mintea, iar mintea e făcută în așa fel încât același stimul își pierde puterea în timp, iar ce te făcea "fericit", te poate plictisi mai târziu.

Adevărata fericire este diferită. Nu o simți la nivelul creierului, ci la nivelul inimii. Nu depinde de factori externi și poate fi o stare permanentă. O poți simți și în sărăcie, în boală, în pierdere. E o stare de pace, binecuvântare, echilibru și viziune. Aceasta este fericirea. Și această stare este motorul tuturor lucrurilor bune din lumea aceasta.

Atunci, m-ați putea întreba, e rău să ai succes? 

Nicidecum! Succesul ar trebui să fie o manifestare pe plan material al fericirii. Iar când în spate e o stare de bine, succesul începe să însemne altceva. Începe să însemne a contribui, a iubi, a oferi din ce ai mai bun. 

Banii încep să ajute, să construiască, să fie folosiți în mod ecologic și nu pentru a atrage priviri și validări. Puterea de decizie va fi folosită pentru a concentra energiile înspre proiecte de care să beneficieze cât mai mulți și nu pentru a manipula. Relațiile cu cei din jur vor fi mai pline de sens și iubire.

Eu nu cred că totul merge rău în lumea aceasta. Sunt multe lucruri care merg bine, mulți oameni minunați, multe proiecte care schimbă vieți, o trezire a conștiinței. Și nu, nu e nevoie de o revoluție. E nevoie de mai multă stare de bine pentru a optimiza ce există bun deja. Și astfel lumea va fi mai buna!

10 DINTRE CELE MAI FRECVENTE GREȘELI ÎN DEZVOLTAREA PERSONALĂ

 (sursa foto: http://www.ttcwetranslate.com)

De ceva vreme există un curent de dezvoltare personală care mă bucură nespus, pentru că eu cred că reprezintă șansa noastră să devenim mai umani (da..., umani)  și să trăim o viață frumoasă. 

Și din ce în ce mai mulți oameni folosesc tehnici din NLP, Reiki, psihologie, spiritualitate, Theta-healing și aici adăugați voi ce vă pasionează, fie pe parte mentală, fie spirituală, fie legată de corp, sau care le integrează pe toate.

În postarea de astăzi, voi enumera cele mai frecvente greșeli făcute de cei care se dezvoltă personal (iar eu le-am făcut pe toate, evident), greșeli care nu fac decât să ne împiedice, mai mult sau mai puțin, să ne bucurăm de roadele dezvoltării noastre.

1. Vrei imediat să-i deștepți și pe ceilalți.

Cred că aceasta este prima tendință. Mulți din zona dezvoltării personale ajung să-și hărțuiască familia și prietenii, de multe ori și colegii de serviciu sau chiar necunoscuții nevinovați ce le apar în cale, explicându-le ce informații extraordinare și nemaiauzite dețin. Și chiar dacă e așa, am înțeles că rezultatele pe care dezvoltarea personală le aduce în viața ta îi va convinge pe cei apropiați să aplice ce aplici și tu.

2. Nu aștepți să integrezi în stilul vieții tale ce ai aflat nou.

Sunt multe descoperiri noi în toate domeniile, inclusiv în cele ale dezvoltării personale. Însă durează ceva timp să le integrezi în viața ta. Dacă ai descoperit binefacerile meditației, nu e neapărat necesar să te muți într-un ashram, și nici să-ți părăsești slujba (cei de la E.ON vor dori în continuare bani pentru lumina lor, sau va trebui să te mulțumești cu lumina lumânării nu doar atunci când meditezi). 

3. Tendința de a crede că doar o direcție e cea corectă.

NLP-ul e calea. Ba nu, Reiki. Ba nu, yoga. Ba nu... Suntem diferiți și pentru fiecare există metodologii care funcționează. Pentru mine, NLP-ul este optim. Dar nu e singurul mod de dezvoltare personală care funcționează. Orice te face să fii mai bun, mai uman, mai fericit...e Calea.

4. Excesul de informații.

Am citit sute de cărți de dezvoltare personală. Unele se contraziceau între ele. Trebuie să folosești puterea intenției și vei avea viața pe care ți-o dorești.... Nu trebuie să intenționezi nimic și să accepți ceea ce este.... Nici nu mai știam ce să cred. 

Lasă-ți inima să facă selecția. Mintea poate crede orice dacă e prezentat persuasiv. Doar sufletul poate distinge ce e util și adevărat pentru tine.

5. Vrei să salvezi lumea.

E adevărat că nu merg multe cum trebuie în lumea asta. Dar tot atât de adevărat este că sunt oameni buni, de multe ori anonimi, care fac enorm de multe lucruri pentru o viață mai bună pentru oamenii din jurul lor. 

De exemplu doctorii care ne-au salvat pe mine și Sofia, profesori, constructori, ... căci cred că meseria noastră poate deveni cel mai frumos exercițiu spiritual, și nu, nu e nevoie ca toți să devenim speakeri motivaționali sau guru spirituali. 

Lumea nu are nevoie să fie salvată, ci are nevoie de oameni mai fericiți și mai buni.

6. Vrei să-ți schimbi viața peste noapte.

E nevoie de timp să apară rezultatele...și de constanță. E de preferat să faci câte ceva zilnic în direcția țelurilor tale decât să aștepți acel moment de inspirație maximă care să-ți schimbe complet viața. Sau cum se spune, inspirația să te găsească muncind (chiar dacă nu pe brânci).

7. Te mulțumești cu starea de bine dată de lecturi sau prezentări și nu acționezi.

Punctul 7 este legat de precedentul.  Când am aflat de Secrete și alte soluții miracol, am încercat și eu să aștept să se rezolve problemele de la sine. 

E adevărat că atitudinea pozitivă mi-a rezolvat problemele legate de percepția greșită asupra realității, dar acele situații care necesitau acțiune din partea mea, nu s-au rezolvat. 

Ba încă era să mor că nu am mers la doctor într-o anume situație, dar mi-am zis că nu pot păți nimic atâta timp cât gândesc pozitiv. Se pare că nu era așa ....

8. Când ceva nu merge atunci când aplici ce ai învățat, consideri că tot ce ai învățat nou e greșit.

Apoi există opusul, când cazi într-un pesimism total și-ți spui că toate chestiile legate de gândirea pozitivă, spiritualitate, controlul minții, tehnici de auto-vindecare, sunt o grămadă de prostii. 

Am trăit miracole aplicând ce am învățat din dezvoltarea personală, dar și știința a făcut miracole în viața mea și cea a fiicei mele. 

9. Consideri că ai soluție pentru toate problemele celor din jur.

Am învățat să nu dau sfaturi fără să-mi fie cerute. 

Fiecare om are dreptul să-și găsească drumul și am văzut cum de multe ori maeștrii de dezvoltare personală încearcă iluminarea celorlați băgându-le făclia în ochi. 

Genul acesta de atitudine îmi pare prozelitism și nu cred că are cum să îi ajute pe cei din jur să se bucure de o viață mai frumoasă. 

Un cuvânt de încurajare sau apreciere însă, poate face minuni în viața celor dragi.

10. Tendința de a-i judeca pe ceilalți.

Această greșeală mi se pare cea mai deranjantă. Să afirmi de exemplu că unui om i-a murit copilul pentru că nu a învățat nu știu ce lecție karmică sau că cineva s-a îmbolnăvit de cancer că a refuzat să înțeleagă nu mai știu eu ce chestie, mi se pare cruzime de-a dreptul. 

Din câte știu, toți trecem prin încercări, mai mici sau mai mari. Unii avem șansa să fim sănătoși, să avem familia sănătoasă și să ne vedem copiii crescând, alții nu. Iar cei care avem norocul acesta, să ne bucurăm cu smerenie de șansa asta și să-l lăsăm pe Dumnezeu să judece, că știe El mai bine!

Și cerându-mi iertare pentru tonul mai răspicat legat de ultimul punct vă doresc să găsiți în dezvoltarea personală acele elemente utile pentru voi și pentru fericirea voastră!

NU TE MAI TORTURA, NU-L VEI SCHIMBA TU

În general scriu pe acest blog lucruri care să mă ajute în primul rând pe mine. E ca un jurnal pe care am ales să-l fac public și pentru cazul în care ar putea ajuta și pe altcineva. 

Așa că ce citești pe blog, nu e o serie de sfaturi, ci fiecare articol e o revelație personală. Sunt adevăruri pe care simt că mi le reamintesc fiind și eu, de multe ori, prinsă în iureșul existenței noastre, între muncă, familie și nevoile personale.

Articolul de astăzi e un pic diferit. E o revelație mai veche a mea și din fericire nu mai am nevoie s-o aplic în relația de cuplu în care sunt pentru că am un partener cu care mă potrivesc. 

Dar până să ajung la acest partener, am crezut și eu, ca multe femei minunate, curajoase și inconștiente, că forța mea interioară, că puritatea sentimentelor mele, vor înmuia inima oricărui bărbat cu care voi alege să fiu.

Ca multe dintre femei, mă impresionau bărbații galanți, cu cuvintele la ei (cacofonie intenționată ;)), care țineau cu sfințenie toate sărbătorile dragi nouă: Sfântul Vali, 8 Mărțișor, etc, șamd, și care știau să te facă să crezi că erai centrul existenței lor. Doar că nu era așa. De multe ori, existența lor era orbitată de mai multe domnițe decât planete în Sistemul Solar.

Am crezut, ca multe dintre noi, că pot schimba un om prin iubire. Și s-a mai întâmplat în istoria omenirii, dar atât de rar încât legile statisticii nici nu iau în calcul aceste cazuri.

Prin urmare, draga mea, dacă vrei un partener alături de care să fii fericită, ia-ți din start unul care răspunde cerințelor tale. 

Și privește-l fără pâcla poveștilor de dragoste care te-au impresionat din filme și literatură.

Nu-l mai îmbrăca tu repede în armură strălucitoare și nici nu te mai aștepta să-ți ghicească gândurile. 

Dă-ți timp să-l urmărești și să-l cunoști așa cum este.

 Și mai e un aspect: bărbații pe care-i avem în viața noastră ne oglindesc interiorul. 

Dacă ai un bărbat mincinos, înseamnă că tu te minți pe tine, dacă ai un bărbat care te înșală, înseamnă că tu-ți înșeli sufletul, dacă ai un bărbat care te agresează, înseamnă că tu ești agresivă în interiorul tău. 

Iar dacă tu-ți spui că nu există bărbați buni, alegerile tale te vor duce, inconștient, spre cei care să-ți confirme aceasta.

Ce să fac? Să-l părăsesc?  poate mă vei întreba.

Eu nu spun nimănui să termine o relație. Am văzut oameni buni care se comportau nebunește în relație pentru că oglindeau comportamentul nebunesc al partenerului sau partenerei.

Și mai cred că începutul schimbării în bine începe din interiorul nostru.

O relație sănătoasă se construiește între doi oameni cu simțul realității și cu frumusețe în suflet. 

Cred în echilibru, în potrivire, în autenticitate și în responsabilitatea unuia față de celălalt. 

Nu zice nimeni că e rău că vine cu un buchet de flori de Sf. Valentin, dar când acest buchet suplinește autenticitatea relației, eu cred că-i praf în ochi, pe care ni-l aruncăm noi singure și apoi strigăm că ne ustură.

Iar înainte de a intra într-o relație, e important să rezolvăm noi cu noi toți piticii de pe creier. 

Căci bărbatul din viața noastră, nu numai că nu ne va vindeca de aceștia, dar îi va dubla prin oglindire. 

În concluzie, cea mai mare amăgire a femeilor este, atunci când realizează că partenerul e departe de fanteziile cu care l-au îmbrăcat la începutul relației, e că el se va schimba. Dar eu ți-o voi spune, fără să mă tem prea mult că mă voi înșela, că nu-i așa.

Așa că fie îl accepți așa cum este și te concentrezi pe ce are de oferit, fie schimbi macazul. Însă orice vei decide, nu te mai tortura, bucură-te de viață! E important în viață să te ai pe tine de partea ta.

Și de multe ori, a accepta oamenii și lucrurile așa cum sunt, înseamnă începutul schimbării în bine.

ADEVĂRATA NOASTRĂ INTELIGENȚĂ

Ne irosim existența trăind prin intermediul minții. 

Credem că adevărata noastră inteligență izvorăște din creier, în timp ce expresiile pe care le folosim zilnic ne vorbesc despre o altă realitate. 

Cine suntem de fapt și ce existență putem duce vom afla doar folosind inima. 

Abia la 30 și ceva de ani am realizat că sunt cu adevărat deșteaptă dacă gândesc cu inima și nu cu mintea. 

Mintea este un calculator minunat al existenței noastre, dar ca orice calculator, este limitat de programele care rulează. 

În inimă, la propriu, este localizat sufletul nostru. 

Adică cine suntem noi. 

Picătura din inteligența care a creat Universul. 

Și când ne concentrăm pe acea energie, nu devenim mai vulnerabili și mai ușor de folosit, ci accesăm resursele pentru a crea lumea. 

Chiar acum citesc o carte scrisă de doctorul Paul Pearsall, The Heart's Code, carte pe care vi-o recomand și care vorbește despre noile descoperiri științifice pe această temă bazate pe studii întreprinse la Universitatea Princeton și pe cei care au trecut printr-un transplant de inimă. 

Aceste informații sunt tot pentru minte, însă puteți experimenta inteligența inimii, și deja o faceți în legătură cu lucrurile pe care le iubiți (nu care vă fac plăcere, e o diferență). 

Cum să accesezi această inteligență, cheia unei vieți fericite (tema mea preferată)? 

Trăind din inimă. 

Nu, nu veți sărăci, ci veți găsi resurse nebănuite, nu veți mai fi răniți, ci veți învăța să-i acceptați pe ceilalți așa cum sunt, nu veți mai simți nevoia să dovediți ceva, pentru că veți simți măreția care se află înăuntrul inimii voastre. 

Iar acestă inteligență magnifică, adevărata noastră inteligență, va începe să vindece răni, să clarifice situații, să atragă prosperitate și să conducă mintea, așa cum e de fapt normal. 

Vă doresc o viață plină de putere a inimii și de resursele care izvorăsc din ea!

Un articol foarte frumos pe această temă a fost scris și de prietena mea Cristina Tomescu. 

TURIST ÎN ORAȘUL MEU: BACĂU

La sfârșitul anului trecut am participat la o acțiune a Asociației Mutatis Mutandis la sfârșitul căreia am primit de la Moș Crăciun un cadou aparte: un proiect de suflet, acela de a fi turist în orașul meu. 

Ideea este că e greu de spus care e orașul meu, întrucât am copilărit în Slănic-Moldova, m-am mutat apoi la Iași unde am făcut liceul și am venit la facultate în Bacău, unde m-am și stabilit. Aici a fost inima mea, se pare.

Am așteptat să crească puțin temperaturile de afară și am decis să încep cu Bacăul. Ieri Sofia a vorbit acolo sus, unde ea are încă linie directă, și a comandat puțin soare și am primit, însă a cam bătut vânticelul, așa că ne-a mai limitat preumblarea.

Am postat pe FB ora de începere, 12, în fața Observatorului Astronomic și mi s-au alăturat Ioana și Etta. 

Am aflat, la fața locului că Observatorul este în renovare, ceea ce m-a bucurat foarte tare, e un semn că orașul meu drag se înnoiește, și am plecat către Muzeul de Științe ale Naturii.

Ce este interesant este că am observat case vechi, am simțit o energie aparte, și în ciuda faptului că nu erau foarte mulți oameni afară, am simțit că orașul acesta pulsează de viață. Mai mult decât alte localități prin care am fost, în Italia sau Anglia, de unde parcă oamenii au fugit.

Mi-am propus să fiu cât mai prezentă și am observat multe minuni, și am realizat că mai am multe de descoperit. Așa că vor mai fi excursii. 

Nu vă spun ce am văzut, pentru că în mod sigur erau oglindiri ale mele, nu vă spun ce am simțit, pentru că harta mea senzorială e subiectivă, însă vă promit că dacă veți fi atenți când vă plimbați prin orașul vostru, oricare ar fi acela, veți descoperi comori. 

Eu am găsit chiar o perluță roz.

Iar un muzeu sau o casă memorială sunt doar pretexte pentru a ne regăsi comorile ascunse chiar în interiorul nostru.

Iar dacă ne dorim ceva diferit, să ne amintim că realitatea începe de la noi. Prin gând și acțiune. 

O duminică binecuvântată plină de redescoperiri!

MUNCESC...SĂ NU MĂ MAI DOARĂ

Muncesc...ca să nu mă mai doară toate rănile pe care mi le-am produs cu scuturile de apărare. 

Muncesc...ca să nu mă mai doară cuvintele rostite, dar mai ales cele nerostite. 

Muncesc...ca să nu mă mai doară iubirea pe care o țin închisă în mine de teama durerii că nu va fi împărtășită. 

Muncesc...ca să nu mă mai doară fericirea pe care o țin închisă în subsolul castelului aflat sub stăpânirea minții mele și a întregii dureri pe care aceasta a învățat-o din lume. 

Muncesc...ca să uit că am un suflet minunat care-și dorește să se manifeste în această existență. 

Muncesc...ca să-mi opresc gândurile chinuitoare, vocile de neoprit care-mi spun de ce nu pot și nu am dreptul să fiu fericit și ca să-mi dovedesc că am valoare, că exist, că merit să exist. 

Și totuși...dacă mă opresc...respir... inspir... expir... respir...înțeleg că există și altă cale. 

Pot șopti cuvintele, pot dărui iubirea, fără să mă tem, pentru că dăruind o trăiesc chiar eu.

Pot vindeca mintea de toată durerea învățată, pot îmblânzi gândurile, pot exista ca ceea ce sunt, un suflet ce se bucură de această existență, și pot FI aici și acum. 

Nu mai trebuie să muncesc ca să nu mă mai doară, durerea se stinge atunci când înțelegi că există doar ca să-ți amintească să te oprești și să lași făclia din tine să-ți lumineze drumul, să lași busola din tine să-ți arate direcția. 

Și înțeleg adevăratul scop al existenței mele: să mă bucur de viață, să las fericirea din mine să se manifeste, să las puterea cu care am venit pe lume să mă întărească și să mă vindece, și să trăiesc câte o clipă pe rând, să fac câte un pas, să respir, să inspir, să expir... 

Nu mai trebuie să înțeleg totul prin minte, mi-e de-ajuns ființa...iar mintea va înțelege și ea.

AM UITAT SĂ TRĂIM

Am uitat să trăim. Credem că tiparele automate de gândire înseamnă viață. 

Ne-am părăsit corpurile și lăsăm corpul să fie condus de minte ca un robot condus de un calculator. 

Iar când se mai întâmplă ceva care să ne reamintească să trăim, ne umplem de frustrări.

S-a luat apa... Ce mă fac acum? mi-am spus în aceste zile.

Poate aceste mici accidente ne sunt date să ne amintim că suntem vii. 

Să ne ajute să redevenim prezenți în viața noastră. 

 Să reînvățăm că în orice context ne-am afla, indiferent de cauză, soluțiile pentru viața noastră se află în interiorul nostru.

Putem folosi astfel de situații să reînvățăm să trăim, iar în acel moment, găsim soluții nu doar pentru noi, ci și pentru cei din jurul nostru.

Poate că pierdem prea mult timp căutând responsabilii pentru nemulțumirea noastră în exteriorul nostru, ca să ne protejăm de realizarea că nemulțumirea cea mai mare e legată de noi înșine.

E legată de faptul că am uitat să fim aici și acum, că am avut încredere prea mare în tiparele automate ale minții, am așteptat prea mult ca rezolvarea problemelor noaste să vină din exteriorul nostru, de la celălalt, și am uitat că în interiorul nostru se află o comoară de care devenim conștienți doar când respirăm adânc.

O zi plină de soluții să aveți! Și resurse...
 .

PRESIUNEA DE A FI FEMEIE

A fi femeie în lumea noastră, în orice civilizație, vine la pachet cu o presiune enormă. 

De-a lungul vieții ni se prezintă niște modele de super-femei, frumoase (întâi frumoase...da nu oricum, ci nemaivăzut de frumoase...așa, ca să nu se poată egala standardul), apoi deștepte (dar modeste, adică să nu se vadă cu ochiul liber că-s deștepte), GOSPODINE (aici să te ții câte implică...), sexy (ăsta-i un must mai nou), mame PERFECTE (la prima imperfecțiune, ai picat testul), ... și lista poate continua cu încă vreo 3 metri.

Nu cred că sunt singura care m-am simțit depășită de aceste standarde. Nu cred că sunt singura căreia i s-a atras atenția de-a lungul timpului că nu sunt mamă bună, sau gospodină, că nu fac față tuturor cerințelor.... Și unele dintre aceste observații chiar din partea celor dragi.

Am tras de mine de atâtea ori să mă conformez tuturor acestor cerințe pe care eu le-am luat de bune, cu care m-am autohipnotizat, mi-am irosit energia încercând să fiu cum trebuie, m-am urât și m-am blamat atunci când nu am reușit. 


 Și am aceeași bănuială...că nu sunt singura care trece prin așa ceva.

România e plină de femei care fie plâng, fie s-au împietrit, și de prea puține femei care-și permit să se bucure de experiența acestei existențe, pentru că simt că nu fac îndeajuns să merite să fie fericite.

Chiar și industria dezvoltării personale, această speranță care se întrezărea în ultima vreme pentru sufletele strivite de imposibilitatea de-a se ridica la nivelul standardelor societății, a început să creioneze portretul robot al femeii de succes, în care trebuie musai să ne potrivim, ca-n condurul Cenușăresei, ca să ne numim dezvoltate.

Ce-i de făcut, draga mea? 

Nu am soluția perfectă, pentru că eu nu sunt perfectă, și am renunțat să mai încerc să fiu. 

Am realizat că nu societatea e vinovată de nefericirea noastră, ci noi că luăm de bune toate standardele ei, că nu cei care ne cer să fim într-un anumit fel, ci noi că încercăm.

Și prin extrapolare, îndrăznesc să spun că suntem singurele responsabile pentru faptul că am uitat să ne bucurăm de viață, că ne preocupăm să facem tot ce-i necesar pentru a primi aprecierea celor din jur. 

M-am oprit din toată această nebunie, am respirat adânc, m-am împăcat cu ideea că sunt nu imperfectă, ci unică și irepetabilă, prin urmare fără un sistem de referință, și am decis să mă bucur de viață. 

Și nu înseamnă că am lăsat familia și m-am îmbarcat în prima croazieră (cu toate că e tentant), ci că acționez acum ascultându-mi ritmul interior și fără să mă mai bruschez.

Căci culmea este că femeile considerate puternice sunt cele mai critice cu ele însele. 

Și chiar dacă pentru mentalul unora, această atitudine poate fi benefică, pentru majoritatea, presiunea și dialogul intern dur, duc în timp la boli (iar medicina vorbește din ce în ce mai mult despre cauzele preponderent emoționale ale acestora, ca de exemplu cancerul).

Da, mai sunt momente în viață, rare, în care e cazul să tragem de noi, însă dacă facem din asta regula, va avea de suferit tocmai calitatea vieții noastre, iar rezultatele muncii noastre nu vor putea compensa fericirea pierdută.

Îți doresc, prin urmare, o săptămână în care să te bucuri de activitățile tale, de rolurile tale, în ritmul tău, și fiecărei nemulțumiri din exterior să-i răspunzi cu un gând bun!

BOBOCII DE ORHIDEE

Acum doi ani, de ziua mea, am primit de la soțul meu o orhidee înflorită. 

Am fost nemulțumită, în sinea mea, pentru că nu era tipul de orhidee pe care mă așteptam eu să-l primesc.

Am pus-o lângă celelalte orhidee și nu am mai băgat-o în seamă.

La puțin timp, i-au căzut toate florile.

-Și mai scrie pe etichetă că îi țin mult florile, am bombănit eu.

De atunci, am mai primit alte orhidee, de acelea care-mi plăceau mie, așa că orhideea fără flori a fost deportată pe balcon.

Am uitat s-o ud de multe ori. A stat toată vara sub asediul nemilos al razelor de soare. A supraviețuit însă... 

A venit și iarna. Iar când a dat primul îngheț, mi-am amintit de ea, de orhideea uitată pe balcon.

-Las-o acolo, mi-a spus mintea. Oricum nu arată prea bine și nici nu face flori.

-Adu-o în casă, mi-a șoptit sufletul. N-o lăsa să înghețe...

Mi-am ascultat sufletul. 

Am adus-o în casă și am privit-o. Mi-a părut rău că am tratat-o așa. Era, până la urmă un simbol al iubirii  soțului meu pentru mine.

I-am cerut iertare.

Am dus-o, apoi, la fereastra de la dormitorul nostru, și de fiecare dată când o udam, îi ceream iertare.

De Crăciun, timidă, mi-a dăruit trei bobocei.

Mă întreb acum...oare noi, oamenii, nu suntem ca orhideele?

Să aveți o zi plină de iertare.

10 MOTIVE SĂ ÎNCEPI ZIUA DE LUNI CU UN ZÂMBET

Da, e luni. Și e minunat! De ce? Iată 10 motive care te pot face să zâmbești, iar tu adaugă-le pe care le mai dorești, căci lista e deschisă:

1. Ai șansa să fii în viață!  

Și e mare lucru! Ți-o spune cineva care în ultimii doi ani a fost cu un picior în groapă nu o dată, ci de două ori. 

Iar când îți simți sfârșitul aproape îți dai seama ce prost ai fost să te plângi din diverse motive, că soluțiile erau mereu la îndemână și te rogi să scapi și-ți promiți că nu ai să te mai tânguiești din toate neroziile. 

Eu chiar nu doresc nimănui să treacă prin ce-am trecut eu, nu-i distractiv deloc, însă dacă-ți vine să te plângi că-i luni din nou, fă un scurt exercițiu de imaginație cum că ești pe punctul de a pleca din viața aceasta, și ai să vezi că nu mai gândești la fel.

2. Ai șansa să fii mai fericit!  

Că perfect de fericit nu există. Nici perfect. Pentru că mai fericit înseamnă mai senin, mai stăpân pe viața ta, cu emoții mai bune, mai zâmbitor. 

3. Ai șansa să acționezi mai mult în direcția a ce-ți dorești în viață! 

 Și nu trebuie să dărâmi munții azi, că tot e luni, ci să faci câte un pas. În ritmul tău. Pe muzica ta :)

4. Ai șansa să-ți asculți vocea interioară!  

Nu mă refer aici la vocea aceea de-ți țipă în urechi cu toate înregistrările celor care ți-au țipat în urechi de-a lungul vieții, ci la vocea sufletului tău, la maestru tău interior așa cum scrie prietena mea Cristina Tomescu. 

Noi avem în noi o înțelepciune extraordinară, care știe care sunt soluțiile la toate problemele noastre. 

Vocea aceea mi-a spus, când am închis zgomotul minții, ce era în neregulă cu mine în 2012 când cei de la urgențe mă tratau pentru indigestie iar eu aveam hemoragie internă de la o sarcină extrauterină ruptă. 

5. Ai șansa să-ți vorbești frumos!  

Am mai vorbit despre asta în postarea de ieri. Ziua de luni nu ne displace pentru că se întâmplă ceva anume, ci pentru felul în care ne lăsăm vocea minții (cu toate îndemnurile pe care le-a cules de-a lungul vieții să ne vorbească urât sau repezit). 

Dacă ne vom vorbi la fel de frumos pe cât ne vorbim în timpul liber (timp în care suntem poate și mai activi), din momentul în care ne trezim (putem să ne spunem: bună dimineața, te rog frumos să te trezești) până la orice alt lucru pe care îl avem de făcut, vom vedea că alt răspuns vom avea din partea neurologiei și corpului nostru. 

Iar dacă îți vine să râzi la ideea de a-ți vorbi frumos, înseamnă că nu ai un dialog intern prea prietenos.

6. Ai șansa să te aranjezi!  

Chiar dacă sunt fericită că sunt acasă cu fetița mea, îmi lipsește serviciul tocmai pentru că era o ocazie să mă îmbrac frumos, pentru mine în primul rând, și pentru cei din jur în al doilea, parcă într-un fel să sărbătoresc că sunt parte din comunitate. 

Chiar și acasă fiind, îmi aleg hainele cu o seară înainte, și mă aranjez și mă îmbrac frumos, pentru mine și pentru Sofia.  

7. Ai șansa să fii o variantă mai bună a ta!  

Eu sunt dintre cei care cred că drumul e mai frumos decât destinația. 

Și cred că dacă ne nășteam perfecți, nu prea mai avea sens existența asta. 

Faptul că mai sunt lucruri pe care le putem îmbunătăți la noi e o șansă de a ne bucura de viață și de resursele noastre, de-a ne descoperi comoara din interior (care există în fiecare, vă jur!)   

8. Ai șansa să contribui!  

E nevoie de tine orice meserie ai. Toate meseriile sunt nobile iar adevăratul om de succes nu e cel care câștigă cel mai mult ci cel care crește calitatea vieții celor din jur. 

Pentru mine om de succes este infirmierul care după prima operație m-a ajutat să mă ridic din pat și să merg la baie (da, un bărbat într-o meserie dominată de femei, femei care erau mai preocupate de cafeaua de la serviciu decât de oamenii care zăceau prin saloane după operații), oameni de succes sunt electricienii care au stat în frig timp de o oră și au reparat o avarie produsă de ninsorile abundente de ceva timp în urmă, om de succes e fata care mi-a pregătit pizza ieri la Mall în contextul unei aglomerații de nedescris și am putut s-o sărbătorim pe Sofia la împlinirea la 6 luni, om de succes e femeia care mă ajută la curățenie și care într-o zi îmi face casa mai curată decât aș putea s-o fac eu într-o săptămână. 

E o șansă pentru tine azi să fii un adevărat om de succes.

9. Ai șansa să fii recunoscător!  

De ce? Pentru că este practica cea mai eficientă pentru a avea parte de abundență. 

Am verificat-o și mi-au crescut veniturile în primele luni cu 20%. 

Însă beneficiile cele mai mari au fost date de starea de bine, scăderea cheltuielilor (nu mai eram nemulțumită, deci nu mai aveam nevoie să-mi cumpăr lucruri să mă simt mai bine), am slăbit (nu mai mâncam compulsiv, că deh, nu mai eram nemulțumită...) și multe altele. 

Voi scrie mai multe despre puterea recunoștinței într-o postare dedicată abundenței.

10. Ai șansa să ierți!  

De ce? Pentru că este cel mai puternic medicament pentru rănile trupești și sufletești. 

Oamenii te tratează așa cum se tratează pe ei înșiși. Cu atât mai mult cu cât îți sunt mai apropiați. 

Dacă șeful sau partenerul țipă la tine, o fac pentru că vocea lor mentală țipă la ei în primul rând. 

În loc să simți revoltă, să răspunzi cu aceeași monedă, poți să simți compasiune. Și iartă-i...că nu știu ce fac. Pentru ei asta este normalitatea. 

Poți să le vorbești frumos și să-ți vezi de treaba ta. Nu te apuca, însă, să le spui ce am scris aici. S-ar putea să-i iriți mai tare. Poți, dacă vrei, să dai share articolului și să citească chiar ei. 

Oricum, în timp, lipsa de răspuns la nivel de energie negativă din partea ta va dezamorsa tensiunea. 

Fie își vor găsi alte persoane pe care să le trateze așa, fie se vor calma, fie nu-ți va mai păsa ție. 

Iertarea e importantă pentru că te ferește să copiezi asemenea atitudini care te vor afecta în primul rând pe tine.

Mă opresc aici, cu toate că aș putea să scriu o carte pe tema aceasta, și-ți doresc o săptămână plină de căldură, împliniri și zâmbete interioare. 

Că dacă vor fi în interior, le vei simți și în exterior.

   

ACEA ATITUDINE CARE ÎȚI VA SCHIMBA COMPLET VIAȚA

Astăzi o postare scurtă despre o atitudine care îți va schimba complet viața, relațiile, starea și cum vei fi tratat de ceilalți. Este ce am învățat de la Paul McKenna și de care mi-am amintit atunci când i-am recitit o carte: Tratează-te așa cum vrei să te trateze ceilalți.

Dar mă tratez bine, poate vei sări să-mi spui. Îmi cumpăr haine frumoase, merg în vacanțe... Și totuși, dacă suntem atenți la tonul vocii interioare, vom vedea că de prea multe ori suntem repeziți și duri cu noi înșine.

Până acum tot am auzit să-i tratăm pe ceilalți așa cum vrem să fim tratați sau chiar cum ne tratăm.

Și apoi vedem că suntem cel mai duri cu cei dragi, pentru că nu ne permitem cu străinii. Pentru că pe cei dragi, inconștient, îi tratăm așa cum ne tratăm pe noi. Și le cerem la fel de multe cât ne cerem nouă. Și suntem la fel de nemulțumiți de ei pe cât suntem de noi.

Cred cu tărie că suntem o națiune cu oameni foarte duri cu noi înșine. Iar schimbarea realității noastre pornește din interiorul nostru. Cred că oamenii vor fi mai buni cu cei din jurul lor în momentul în care vor învăța să fie buni cu ei înșiși.

Așa că-ți propun începând de acum un mic experiment pentru săptămâna viitoare (și nu numai): vorbește-ți și tratează-te așa cum ți-ai dori să te trateze ceilalți. 

Nu uita să-ți spui te rog, mulțumesc și bravo/felicitări atunci când te-ai aștepta să-ți spună altcineva și să-ți transmiți căldură sufletească. 


Te rog să-mi spui, pe Facebook sau prin formularul de la contact, dacă ai observat vreo schimbare. 

Te îmbrățișez cu mare drag! 

 

CEA MAI MARE DOVADA DE IUBIRE

E parte din noi iubirea. Oricât de mult ne-am proteja, ne-am apăra, ne-am ascunde, ea se va manifesta în viața noastră. 

Da, iubirea ne face vulnerabili, ne expune sufletele, însă e ceea ce suntem în esență. Nu ne putem dezice de ea.

Iubirea din noi se revarsă asupra lumii în care trăim, asupra oamenilor din viața noastră, asupra acțiunilor noastre, asupra lucrurilor noastre. 

Prin iubire, noi deformăm realitatea și o construim după chipul și asemănarea sufletului nostru: perfectă, caldă, luminoasă.

Însă în lipsa ei, aceiași oameni, aceleași proiecte, aceleași lucruri își schimbă înfățișarea. Se întunecă, se urâțesc, se răcesc. Și începem să ne apărăm.


Și suntem dezamăgiți atunci când înțelegem că oamenii, lucrurile, acțiunile nu sunt așa cum ne-am hipnotizat noi că sunt. 

Singura realitate însă este că noi suntem în esență iubire. Restul sunt tipare, acțiuni reflexe, acțiuni de apărare. Că într-adevăr, sufletul umblă desculț și culege toți ciulinii așa cum spune Liiceanu. Și simțim nevoia să-l apărăm. Dar sufletul nu are nevoie de atâta apărare. 

Ne-am construit fortărețe și ne mirăm că nu mai simțim iubirea. Ne ofilim căci trăim o viață lipsită însăși de esența ei. Pentru că ne apărăm...

Am învățat să-mi dezactivez scuturile de apărare și să las iubirea să se manifeste. 

Mă mai hipnotizez și eu și îi încarc pe cei dragi de calități pe care am vrut eu să le aibă. 

Am încercat și eu să-i luminez pe cei de lângă mine băgându-le făclia în ochi.

Dar asta nu mai e iubire. E forțare, e control, e manipulare. Și nu-i aparțin sufletului, ci minții. 

Am învățat, prin urmare, că nu mai am nevoie să-mi apăr constructele minții despre oamenii ideali care merită iubiți. 

Ci adevărata iubire e să accepți omul de lângă tine așa cum este: cu frumusețea lui, cu fricile lui, cu demonii lui. 

Și să-l lași să ia din iubirea ta lumină atât cât are nevoie, cât dorește, în ritmul lui.

Și încet-încet, iubirea se va manifesta și din sufletul lui.