Wednesday, February 4, 2015
ADEVĂRATA NOASTRĂ INTELIGENȚĂ
Ne irosim existența trăind prin intermediul minții.
Credem că adevărata noastră inteligență izvorăște din creier, în timp ce expresiile pe care le folosim zilnic ne vorbesc despre o altă realitate.
Cine suntem de fapt și ce existență putem duce vom afla doar folosind inima.
Abia la 30 și ceva de ani am realizat că sunt cu adevărat deșteaptă dacă gândesc cu inima și nu cu mintea.
Mintea este un calculator minunat al existenței noastre, dar ca orice calculator, este limitat de programele care rulează.
În inimă, la propriu, este localizat sufletul nostru.
Adică cine suntem noi.
Picătura din inteligența care a creat Universul.
Și când ne concentrăm pe acea energie, nu devenim mai vulnerabili și mai ușor de folosit, ci accesăm resursele pentru a crea lumea.
Chiar acum citesc o carte scrisă de doctorul Paul Pearsall, The Heart's Code, carte pe care vi-o recomand și care vorbește despre noile descoperiri științifice pe această temă bazate pe studii întreprinse la Universitatea Princeton și pe cei care au trecut printr-un transplant de inimă.
Aceste informații sunt tot pentru minte, însă puteți experimenta inteligența inimii, și deja o faceți în legătură cu lucrurile pe care le iubiți (nu care vă fac plăcere, e o diferență).
Cum să accesezi această inteligență, cheia unei vieți fericite (tema mea preferată)?
Trăind din inimă.
Nu, nu veți sărăci, ci veți găsi resurse nebănuite, nu veți mai fi răniți, ci veți învăța să-i acceptați pe ceilalți așa cum sunt, nu veți mai simți nevoia să dovediți ceva, pentru că veți simți măreția care se află înăuntrul inimii voastre.
Iar acestă inteligență magnifică, adevărata noastră inteligență, va începe să vindece răni, să clarifice situații, să atragă prosperitate și să conducă mintea, așa cum e de fapt normal.
Vă doresc o viață plină de putere a inimii și de resursele care izvorăsc din ea!
Un articol foarte frumos pe această temă a fost scris și de prietena mea Cristina Tomescu.
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment
Astept parerea ta: