SUNTEM RESPONSABILI PENTRU CE IUBIM

 ''Oamenii au uitat acest adevăr, zise vulpea. Dar tu nu trebuie să-l uiți. Devii răspunzator pentru totdeauna față de ceea ce ai îmblânzit." Micul Prinț, Antoine de Saint-Exupery

Cuvântul iubire este atât de des folosit în lumea noastră...însă lumea este plină de durere. Nu e om care să nu iubească, sau care să nu creadă ca iubește. Toți oamenii sunt capabili de iubire. 

De ce nu trăim, atunci, într-o lume fericită, sigură, echilibrată?

Pentru că am uitat să ne iubim pe noi înșine. Trăim cu un sentiment exagerat de teamă, de gol, cu o nevoie de-a ne proteja de lumea în care trăim. Iar tocmai acest sentiment este confundat cu iubirea de sine. Însă nu este iubire, este frică și protejare excesivă. Și în numele iubirii, îl transferăm și asupra celor dragi.

A iubi cu adevărat începe cu responsabilitatea față de noi înșine, față de calitatea vieții noastre, față de starea noastră de bine. Iar starea de bine este dată de echilibrul interior, de vocea noastră interioară, de sentimentul că ne suntem în primul rând noi de ajuns, că putem conta pe noi, iar asta fără încrâncenarea de a dovedi ceva cuiva, chiar și nouă înșine.

Iubirea nu se poate manifesta în exterior dacă nu este prezentă în interiorul nostru, și nu putem iubi pe altcineva până nu învățăm să ne iubim pe noi înșine. 

Ce înseamnă că suntem responsabili față de ce iubim? 

Să începem cu sursa iubirii, cu noi înșine. Suntem responsabili să ne respectăm corpul, mintea, calitatea vieții. Să înțelegem că cel mai mare dar al vieții este viața însăși și bucuria de a trăi. Banii și bogățiile sunt simple unelte și nu sunt nici pe departe cauza fericirii. Suntem datori să câștigăm îndeajuns pentru a ne îndeplini visele, a construi proiecte minunate, a ne acoperi costurile existenței. 

De unde izvorăște iubirea?

Am mai spus-o: din interiorul nostru, dincolo de tiparele minții, de vocile critice sau temătoare pe care le-a înregistrat creierul nostru de-a lungul vieții. 

Iubirea descătușează creativitatea și suntem capabili să vedem comorile cu care am venit în lumea aceasta și să le cultivăm pentru noi și pentru cei din jur.

Apoi, odată descoperit izvorul iubirii, îl putem revărsa și asupra celorlalți. 

Însă și față de ceilalți suntem responsabili. Nu vorbesc de sacrificii, nu-mi place acest cuvânt, ci vorbesc de a pune lucrurile în ordine în viața noastră, pentru a le putea oferi celor dragi timpul și energia noastră.

Aceasta nu înseamnă să le rezolvăm problemele, să trăim în locul lor, să-i facem dependenți de noi. Înseamnă să le transmitem încredere, dragoste necondiționata, stare de bine și să le dăm libertatea de A FI ceea ce doresc să fie.

Responsabilitatea față de persoanele iubite înseamnă și a alege cu grijă oamenii din viața noastră. Aici mă gândesc la femei care stau cu parteneri abuzivi în numele iubirii față de familie și dau astfel un exemplu toxic copiilor. 

Însă, până la urmă, cea mai mare responsabilitate este să ne umplem pe noi de iubire față de orice înseamnă existența noastră, munca noastră,  activitățile zilnice, oamenii pe care-i întâlnim, cu care lucrăm, iar această stare de iubire ne va da forța să realizăm tot ce ne dorim în viață, pentru că ne vom simți plini de energie și nu ne vom mai descuraja ușor. 

Prin urmare, suntem responsabili pentru ce iubim și iubirea este responsabilitatea noastră.