Am uitat să trăim. Credem că tiparele automate de gândire înseamnă viață.
Ne-am părăsit corpurile și lăsăm corpul să fie condus de minte ca un robot condus de un calculator.
Iar când se mai întâmplă ceva care să ne reamintească să trăim, ne umplem de frustrări.
S-a luat apa... Ce mă fac acum? mi-am spus în aceste zile.
Poate aceste mici accidente ne sunt date să ne amintim că suntem vii.
Să ne ajute să redevenim prezenți în viața noastră.
Să reînvățăm că în orice context ne-am afla, indiferent de cauză, soluțiile pentru viața noastră se află în interiorul nostru.
Putem folosi astfel de situații să reînvățăm să trăim, iar în acel moment, găsim soluții nu doar pentru noi, ci și pentru cei din jurul nostru.
Poate că pierdem prea mult timp căutând responsabilii pentru nemulțumirea noastră în exteriorul nostru, ca să ne protejăm de realizarea că nemulțumirea cea mai mare e legată de noi înșine.
E legată de faptul că am uitat să fim aici și acum, că am avut încredere prea mare în tiparele automate ale minții, am așteptat prea mult ca rezolvarea problemelor noaste să vină din exteriorul nostru, de la celălalt, și am uitat că în interiorul nostru se află o comoară de care devenim conștienți doar când respirăm adânc.
O zi plină de soluții să aveți! Și resurse...
.
No comments:
Post a Comment
Astept parerea ta: