Abia recent m-am regasit. Si m-am pierdut din nou o vreme. Am trait o mare parte din viata cu indemnul, intai din exterior, apoi interiorizat, ca trebuie sa fiu cumva, altcumva de cum eram: mai buna, mai ascultatoare, mai, mai...
E un sentiment dureros sa fii instrainat tocmai de tine. Te sfasie din interior, si cu cat te zbati mai mult, cu atat te indepartezi mai mult.
Nici cartile de dezvoltare personala nu au ajutat intotdeauna.
Educatia si lumea in care traim parca au ca scop primar instrainarea noastra de noi insine. "Trebuie" sa fii intr-un anumit fel, "trebuie sa te adaptezi" oricaror conditii, indiferent cat de mult ti-ar mutila interiorul fiintei...si atunci esti "de succes".
Si rareori mai avem sansa sa ne amintim cine suntem, ce comori avem ascunse, si ce putem face extraordinar in viata.
Pentru ca nu degeaba suntem diferiti. Doar ca societatea ne pune de multe ori in pozitiile care nu ni se potrivesc, ne da rolurile care nu se aseaza pe noi, si traim vieti de instrainare, sentimente de nesiguranta si frustrare.
Cred ca lumea va fi buna cand noi ne vom regasi. Cand ne vom recapata curajul de a fi noi insine, cand vom gasi in interiorul nostru ce avem cu adevarat de oferit.
Iar curajul de-a fi tu insuti e inceputul fericirii...
No comments:
Post a Comment
Astept parerea ta: