CUM SA-I AJUTAM PE COPII SA NU FIE TRISTI, SUPARATI SAU DEPRESIVI

Nu-mi place sa fiu trista. Dar mult timp am crezut ca asa trebuie sa fii in viata, uneori trist, alteori vesel, nu trebuie sa ai mereu un motiv intemeiat pentru tristete, poate fi vremea, poate fi "je ne sais quoi"...poate fi orice sau nimic. 

Mi-a luat peste 30 de ani sa realizez ca nu trebuie sa fiu sclava mediului inconjurator, ca nu trebuie sa vina cineva sa-mi spuna ca sunt buna, desteapta, frumoasa...ca sa ma simt bine.

Astfel incat ii invat pe elevii mei ca de fapt emotiile pot fi controlate. 

Ne educam copiii sa astepte sa le spuna altcineva cat de buni sunt, le insuflam o modestie paguboasa si ii descurajam sa spuna ceva bun despre ei insisi prin replici ca "lauda de sine nu miroase a bine". 

Si asa ii transformam in sclavii evaluarii celor din jur. Apoi vin si plang ca vor bani de iphone, si de haine, si de ochelari de soare, si de club, si apoi se apuca de fumat, baut alcool, incearca si drogurile, ca sa fie apreciati de cei din jur. Pentru ca asa se simt bine...daca altii le spun ca-s buni.

Am vorbit si in postarile anterioare, si tot am sa vorbesc despre cat de important este sa le dam copiilor nostri incredere in ei. Daca au dat cu aspiratorul, sa le spunem ca nu am vazut podea mai curata, daca isi aseaza hainele, sa le spunem ca au facut o treaba excelenta, daca notele sunt in crestere sa le spunem ca vedem progresul, si nu ca elevul X a luat mai mult. 

La noi este obsesia caprei vecinului, si daca n-o putem omori, atunci o biciuim pe-a noastra ca sa dea mai mult lapte, branza etc...si asa facem si cu copiii nostri. 

Asa ca bietii copii isi pierd orice motivatie, stima de sine si incep sa sufere. 

De aici pornesc multe modele comportamentale pe care le aplicam intreaga viata: vom face cu placere acele activitati unde am avut feedback pozitiv si vom evita sa facem orice unde am fost descurajati. 

E foarte usor sa-i tai aripile unui om. 

Imi amintesc si in cazul meu multe situatii in care mi-am pierdut curajul. Una e legata de o interpretare economica pe care a trebuit s-o fac la o prezentare acum vreo 7 ani. Era un training intercultural unde la sfarsit a vorbit directorul companiei respective, un german cu un accent foarte pronuntat, a carui engleza mi-a dat batai de cap. M-am descurajat si la partea de engleza-romana m-am incurcat de multe ori. Managerii germani, stiind ca nu e la indemana oricui sa faca astfel de traduceri, m-au inteles si nu mi-au spus nimic, dimpotriva mi-au multumit. In schimb, doamna trainer, s-a trezit imediat si mi-a facut ea evaluarea: Nu cred ca ai talent de traducator. 

Eram deja adult, si chiar daca mereu am avut o incredere sanatoasa in fortele proprii, m-a afectat. Se crease un hop mental si aveam senzatia ca nu voi mai reusi sa traduc vreodata. Am depasit momentul pe parcursul mai multor luni in care am tradus extensiv si ajunsesem sa stapanesc limbajul economic astfel incat sa nu-mi mai fie greu, dar m-a marcat acel moment. 

Ce usor e sa descurajezi un om! Ce usor e sa faci judecati de valoare, mai ales cand tu nu ai nicio competenta in acel domeniu!

Si asa se creeaza emotiile negative, in astfel de situatii noi ne formam niste ecuatii emotionale si comportamentale care vor activa de fiecare data cand ne confruntam cu situatii similare. 

Ce putem face sa evitam asta? Pai sa controlam emotiile negative, sa le inlocuim cu emotii pozitive, sau macar neutre, sa zambim mereu si sa ne mentinem pozitia corporala dreapta. 

Prin natura meseriei, am cunoscut multi straini, si mereu am fost surprinsa ca sunt extrem de tonici, dinamici, entuziasti, zambesc mereu si stau drepti. 

Nu stiu daca au invatat aceste tehnici de optimizare a mentalului sau le-au deprins. 

In schimb la noi toata lumea e incruntata, nervoasa, tema numarul 1 e boala, boala noastra, a copiilor, a parintilor, cine a mai murit, ce grea e viata, ce fara speranta...pai cum sa nu ne napadeasca depresia, boala si deznadejdea. 

Si copiii nostri invata ca oamenii seriosi au boli serioase cu care se lupta zilnic, si multe alte obstacole, si ca trebuie sa spuna ca viata e grea, scoala e nasoala samd. 

Emotiile negative ne distrug viata dragii mei, si pot fi atat de usor controlate. Emotiile negative aduc sau prelungesc bolile, nefericirea si neimplinirea. Ne blocheaza mintea si ne limiteaza creativitatea, alunga oamenii de calitate de langa noi si ne aduce ca prieteni alti tanguiciosi.

Primul lucru este sa ne luptam chiar noi cu aceste emotii, sa vedem ca viata e frumoasa, sa retinem ca negativul atrage negativ (explicatia mai sus) iar copiii nostri vor cultiva acelasi tip de emotii.

Asa ca, spatele drept, zambiti si ganditi-va la lucruri frumoase. Veti vedea ca asta veti atrage si veti avea si copii fericiti si echilibrati.

SA NE PROGRAMAM COPIII PENTRU SUCCES

 Incep prin a preciza ca aceste opinii imi apartin mie precum si mai multor psihologi extraordinari care m-au indrumat si ma indruma prin cartile si blogurile lor: Paul McKenna, Jacques Salome, Pera Novacovici, Andreea Papp, Marius Simion, etc. E de ajuns sa le cautati numele pe Goagal si-i veti gasi negresit.

Regret anii pierduti in care as fi putut sa ma dezvolt personal, si nu am facut-o, lasand televizorul sa ma programeze ce sa fac sau ce sa vreau.

Si acum probabil asteptati tehnicile, adresele de scoli private unde sa va duceti copiii, nu? Sau ati decis deja? Sper ca nu! 

Povestea vietii mele e una nu foarte obisnuita, dar nici cea mai neobisnuita, la 12 ani mi-am pierdut mama, modelul meu atat la nivel personal cat si profesional, si viata mea, a tatalui si a surorii mele a intrat in deriva. Tatal s-a recasatorit iar noi am ramas in grija bunicii dupa mama. Bunica, o femeie foarte hotarata de altfel, avea o mare calitate: nu-i pasa de note. 

Ne-am mutat la Iasi, din Slanic-Moldova, un mic oras-statiune, iar acolo, prima mea nota a fost, la Colegiul National Emil Racovita, nota 1 la latina pentru ca am suflat. Nu stiam cum arata un 3, ce sa mai vorbim de 1. Am venit acasa plangand in hohote, spunandu-i bunicii ce s-a intamplat si....asteptand potopul. La care ea a raspuns..."Vai mama, am crezut c-ai patit ceva....!" Acea replica a fost baza succesului meu profesional!

Probabil deja nu sunteti de acord, dar acea replica mi-a dat curajul sa merg si a doua zi la scoala, si a treia, pana in clasa a 12-a. 

Cand am dat la liceu, tot la aceeasi institutie am intrat la chimie-biologie, profilul viitorilor medici. Nimeni din familie nu-mi spusese ce sa aleg, asa ca m-am gandit sa fac o alegere "ïnteleapta". Dar, intrucat aveam o minte limpede si nepoluata de ambitiile personale ale familiei, am realizat in prima sapatamana ca nu aveam ce cauta in acea clasa, asa ca m-am mutat a doua saptamana la franceza-engleza, o clasa in care am inflorit. 

Nu am fost prima din clasa, dar eram buna, aveam si ceva rezultate olimpice, si eram motivata. Stau si acum si ma gandesc ce ar fi putut insemna pentru mine sa fi avut pe cineva care sa ma "ajute". Scriu aceasta postare cu durere in suflet pentru ca vad zilnic zeci de cazuri de copii a caror vise sunt ucise cu blandete de parintii bine intentionati

Dar hai sa dam cartile pe fata! Ce inseamna succesul? A face ceva la care esti bun si sa fii platit pentru asta. Si singurul care-si poate descoperi vocatia este copilul insusi. 

Poate fi limba engleza, bucataria, hair-styling...toate cu posibilitati de castig, dar atata timp cat nu cautam slujba 'nine to five'. Vad doua categorii de copii: copiii super "indrumati"care nu au curajul sa plece "in lume" si cei care nu intotdeauna exceleaza la scoala, dar care au libertatea de a alege. Aceia sunt care-mi scriu pe FB din tari exotice, unde fac mii de euro. 

Cei programati pentru siguranta, raman pe-aici, si nu mai au curajul sa faca nimic inafara de slujba sigura. 

Si acei oameni cu un potential extraordinar, raman legati de glie, de parinti si de viitoarele depresii pana vor gasi in suflet curajul de-a-si urma visul. 

Daca nu vreti ca minunatii dumneavoastra copii sa fie in aceasta situatie, lasati-i sa viseze, si sa-si urmeze visul. Doar sprijiniti-i...in tacere!

SA NE AJUTAM COPIII SA NU LE FIE FRICA

Am experienta de 11 ani in lucrul cu poate cea mai minunata si plina de resurse categorie de oameni: adolescentii. In relatia cu ei m-am dezvoltat extraordinar, dar asta se intampla de vreo 5 ani incoace, de cand am invatat sa-i ascult. 

Avem materii atat de incarcate, avem atatea activitati si concursuri de bifat, incat uitam cu desavarsire ca nevoile lor sunt mult mai complexe. Le datorez adolescentilor tot ce am mai bun in viata, vitalitatii pe care mi-au insuflat-o, valorilor si informatiilor pretioase (legate de tehnica, de cele mai bune optiuni de net sau minute pe mobil si foarte multe altele). 

Cred ca un alt post chiar asta va avea ca tema, cate putem invata de la copiii nostri. Dar sa nu uit tema de azi: FRICA. M-am trezit azi dimineata manata de dorinta de-a va ajuta sa nu mai continuati un model comportamental sadit in noi de societate, model ce ne-a afectat si ne afecteaza viata si pe care, involuntar, il aplicam copiilor nostri: SADIREA FRICII.

1. FRICA SE INVATA ACASA

Din pacate, noi suntem primii care ne invatam copiii sa le fie frica. Noi suntem cei mai mari TERORISTI RELATIONALI, cei care ne asiguram ca-i facem pe "micii vinovati"sa se simta rau pentru prostioarele pe care le-au facut. "Sa-ti fie rusine!" "Ar trebui sa te simti rusinat, rau, etc..." Dar ce facem in cazul asta? Sadim emotiile negative! 

Emotiile negative sunt cauza tuturor esecurilor din lumea asta. Starea de emotie negativa blocheaza, ne limiteaza, nu ne lasa sa avem acces la creativitatea ce ne ofera tot ce avem nevoie sa actionam. PEDEAPSA de orice fel, CRITICA, RESPINGEREA il fac pe copil sa se simta rau, dar si mai trist de atata, creierul lui va intelege ca actiunea a primit raspuns, iar el va repeta poate si involuntar comportamentul nedorit. Il punem pe copil sa-si ceara scuze mereu, sa se simta rau, dar nu intelegem ca-l pregatim in aceste momente pentru viitoarele sale nereusite. 

Cand comunicam calm cu copilul, ii explicam ce simtim noi in legatura cu actiunile sale, el isi va folosi energia pozitiva izvorata din dragostea pentru noi (caci copiii nostri ne iubesc enorm) si nu va repeta comportamentul. 

Imi amintesc ca baietelul meu luase obiceiul de-a ma lovi cand nu eram atenta la el. Ma irita tare comportamentul si-mi amintesc ca am ridicat tonul la el, lucru care l-a facut sa planga (i-am creat emotia negativa) si cu urmatoarea ocazie s-a comportat la fel. Actiunea lui a primit atentie, si pana la urma asta era scopul. Urmatoarea data i-am explicat zambind ca ma doare daca ma loveste (e important sa vorbim si la nivelul emotiilor, nu doar al cuvintelor) iar el a plecat. Dupa vreo trei minute a venit singur la mine si mi-a spus :"Iarta-ma mami!" 

Vorbim aici de un copil de trei ani si jumatate care are deja in educatia valorile de comportament sadite deja, totul e sa aiba starea indeajuns de buna sa vina inapoi si sa se scuze, intrucat simte ca atitudinea parintelui este una neamenintatoare.

2. FRICA SE INVATA LA SCOALA

Aici probabil veti spune: Asa e! Scoala e vinovata! Dar cu ocazia unei lectii de conversatie pe tema "Sorry seems the hardest word!" copiii au afirmat ca cei mai mari teroristi relationali sunt parintii, si la o distanta foarte mare se situeaza profesorii. 

Dar asta nu inseamna ca noi nu suntem teroristi. Desigur ca suntem! De fapt nu facem decat sa continuam modelele comportamentale cunoscute! Le dam note slabe, ii criticam (si in public), le stirbim increderea in fortele proprii. Ii facem intai sa se simta rau ca sa ne asiguram ca nu vor avea curajul sa ne infrunte. Avem grupuri mari de elevi..., si trebuie controlati! Total gresit!

 De cand am abordarea de care va vorbesc in articolele mele nu am nici cea mai mica problema de comportament in cadrul clasei. Elevii sunt motivati, atenti si fericiti! Si asta pentru ca am grija sa-i fac sa se mute la emotiile pozitive, si folosesc mici trucuri, cum ar fi complimente, evaluari pozitive, iar ei raspund extraordinar. 

Multi dintre noi suntem preocupati de studiul psihologiei si asta ajuta, dar nu va bazati pe mediul scolar sa va creasca increderea copiilor vostri. Se poate intampla sau nu. Copiii vostri tanjesc in primul rand dupa aprecierea voastra, scoala e pe al doilea loc, dar daca vor primi evaluari pozitive din partea parintilor, vor continua si la scoala.

 Am vazut cu ochii mei cum cultivarea increderii in fortele proprii a schimbat elevi pe punctul de-a abandona scoala in elevi cu rezultate extraordinare. Incercati pe copiii dumneavoastra! Va garantez ca functioneaza. 

Daca in loc de 4 a luat 5 la matematica, incurajati-i progresul. Maine va lua 6 sau 7...sau 10. Invatati-i sa vizualizeze succesul. Subconstientul lor va face restul, ii va motiva sa munceasca, sa gaseasca solutii, sa invete. Invatati-i sa vrea succesul pentru ei, nu pentru dumneavoastra, nu pentru note, nu pentru bunica....

3. FRICA SE INVATA IN SOCIETATE SI GRUPUL SOCIAL

Al treilea loc in care se invata frica e grupul social (anturajul, etc). Daca familia si scoala nu au facut tot ce era de facut in sadirea fricii, grupul social vine cu partea sa. Copiii care tanjesc dupa aprecierea parintilor, a profesorilor, si nu o au, isi transfera nevoia de apreciere asupra grupului social, care isi preia rolul de terorist.

Acum incep sa fumeze, sa se drogheze, sa bea alcool, sa injure...sa capete atentia de care nu s-au bucurat. Si atentie nu inseamna ore intregi cu care sa stam cu copilul. Nu e de niciun folos sa stam cu copiii si sa-i umilim, sa-i criticam, pedepsim, comparam cu altii si sa le cerem sa ne multumeasca, de multe ori am copii mai echilibrati din familii in care parintii sunt plecati in strainatate dar parinti care-i trateaza cu respect si incredere, decat in cele in care ambii parinti sunt acasa. 

E vorba de faptul ca involuntar ne programam copiii sa devina ce le spunem noi ca sunt deja: lenesi, ratati, drogati, etc...Subconstientul lor inregistreaza si ii ghideaza sa devina exact ceea ce nu am vrea.

Dar cum sa reusim sa-i dezvatam de frica? Cum sa-i incurajam sa se joace cu viata, sa astepte cu nerabdare provocarile urmatoarei zi? Un bun exemplu e atitudinea noastra. Daca scapam noi de emotiile negative, ei ne vor copia. Iar cand scapam noi de aceste emotii, vom vedea ca le vom transmite mesaje mai valorizante. Veti gasi multe articole interesante pe aceasta tema pe acest blog http://www.nlpmania.ro/category/nlp-mania/controlul-emotiilor/

O tehnica simpla pe care o aplic la elevii mei pentru a-i face sa treaca de la starea de teama si frica la o atitudine relaxata si receptiva este sa le cer sa stea drepti si sa zambeasca. S-o aplicati si pe dumneavoastra, este o pozitie ce-i transmite creierului ca va simtiti bine si aveti incredere iar creierul se va comporta in consecinta. 

Va spun, fara frica de a gresi, ca insuccesul are la baza frica, frica de a continua, de-a experimenta, de-a lua alt drum. Data viitoare cand il criticati pe copil sa aveti in vedere ca-i mai inchideti o usa din posibilitatile extraordinare pe care i le ofera viata, usa pe care nu va mai indrazni s-o incerce. Actiunile noastre sunt rezultatul direct al gandurilor si emotiilor noastre.

Astept intrebarile dumneavoastra, si nu uitati, copiii dumneavoastra sunt purtatori de comori nebanuite. Noi nu le stim valorile, dar apreciindu-i pozitiv ii ajutam sa le scoata la iveala.

CUM SA INCURAJAM CREATIVITATEA COPIILOR NOSTRI

Incep aceasta postare cu marturisirea ca poate de acum incolo acest blog va fi folosit asa cum am dorit pana acum, ca si canal de comunicare intre mine, elevi si parintii lor. Am creat acest blog acum ceva ani, dar a durat ceva timp pana m-am dezvoltat eu indeajuns sa am ce transmite la nivel interpersonal, perioada ce in cazul limbilor straine se numeste "silent period", acea perioada in care acumulam in tacere cuvintele, structurile, notiunile pe care le vom folosi mai tarziu in producerea limbii.

Incep printr-o afirmatie care exprima parerea personala si nu pozitia Ministerului Educatiei, si anume, ca scoala, societatea, familia actuale se intrec parca sa ucida creativitatea. Elevii sunt educati sa absoarba informatii pe care sunt incapabili sa le interiorizeze si sa le foloseasca intr-un mod creativ, practic.

Prima GRESEALA pe care o facem fata de copiii nostri (fie ca sunt elevi sau proprii fii sau fiice) este ca le DISTRUGEM increderea in fortele proprii si potentialul creativ prin CRITICA si EVALUARI NEGATIVE. Copiii nostri, TOTI, sunt asa cum spune Pera Novacovici (www.personalitateaalfa.com) purtatori de comori. Aceste comori sunt acoperite de evaluarile noastre negative, de nemultumirea noastra, de critici. Ne asteptam ca ei sa fie mai buni decat noi, sa realizeze ceea ce ne dorim noi de la viata, sa fie varianta noastra mai buna. Dar EI, copiii nostri, sunt ALTI OAMENI. Sunt oameni de un potential exceptional iar rolul nostru este foarte simplu: SA-I INCURAJAM!Ei nu au nevoie decat de INCREDERE IN EI INSISI. Daca vom cultiva evaluarea pozitiva fata de orice succes, fie el cat de mic conform sistemului nostru de valori, ei vor continua sa reuseasca.

Dar putem noi sa renuntam la ideea de a-i "indruma"? E VITAL! Succesul, de orice natura, apare atunci cand orice om face cu placere o activitate. Energia pozitiva si starea de bine ne ajuta sa avem acces la subconstient partea in care se afla CREATIVITATEA ce ne ajuta sa gasim solutii la probleme, oportunitati de dezvoltare, practic ne ofera solutii la orice dilema avem. Nu uitati ca traim intr-o societate in care copii nostri au o infinitate de oportunitati, in care sunt acum slujbe de care nici nu stim ca exista, asa ca este gresit sa ne PROGRAMAM copiii sa devina ceva. Daca ne uitam la propriile noastre realizari, vom vedea ca sunt acele lucruri care ne-au facut placere, pe care am fost motivati sa le facem, lucruri pentru care am fost recompensati. Oamenii de succes nu sunt aceia care s-au angajat intr-o fabrica sau institutie si au stat acolo pana la pensie, ci sunt cei cu INCREDERE IN EI, CREATIVITATE si VIZIUNE. Nu sunt toti genii, nici nu avem nevoie sa avem copii genii, ci sunt oameni care si-au gasit bucuria si satisfactia in ceea ce au facut...si da, au venit si recompensele materiale.

Voi mai scrie pe aceasta tema, dar un prim mesaj pentru voi, parintii este sa incepeti chiar de azi sa va VALORIZATI COPILUL, sa-i spuneti ca e foarte bun in ce domeniu vedeti ca-l pasioneaza, si de fapt asta e partea frumoasa... ca nu mai trebuie sa faceti nimic altceva. Orice om cu incredere in fortele proprii va avea resursele si creativitatea sa gaseasca solutii, sa se adapteze, sa creeze, sa inoveze indiferent de domeniu.

Astept intrebarile voastre pe orice tema referitoare la educatie, comunicare si invatare si voi incerca sa-mi pun experienta, cunostintele si cuvintele la dispozitia dumneavoastra pentru a va ajuta sa fiti parintii de care copiii dvs au nevoie.

Cu stima,

prof. Stefana Balan