In ultima saptamana am urmarit doua filme care mi-au dat de gandit. Am revazut Schimbarea a lui Wayne Dyer iar aseara am fost la filmul Interstellar.
Ambele mi-au reamintit ca in ciuda faptului ca suntem atat de minusculi in acest Univers, suntem copiii Lui si purtam in noi cate o picatura din maretia Lui. Iar aici fiecare dintre noi putem folosi numele care ne convine noua.
Iar această picătură divină este menită să se manifeste prin talentul și vocația noastră.
Dar câți dintre noi ne permitem asta?
Pentru că dincolo de cuvinte stau adevărurile despre ce facem cu adevărat. Nu ne permitem, nu ne lăsăm să ne găsim drumul, să manifestăm ce purtăm înăuntru și nu că nu avem sau nu putem găsi resursele.
De ce facem asta? Pentru că suntem conduși de minte, nu de suflet. Iar mintea vrea siguranță, vrea lucrurile neschimbate, vrea garanții...
Dar singura garanție e că vom muri. Cel puțin din forma aceasta. Am primit această garanție de două ori în viața mea, când am privit Moartea în ochi. Iar în acele momente, toate construcțiile minții se prăbușesc la pământ.
Înțelegi că o îmbrățișare e mai reală decât o mașină, un om iubit e mai adevărat decât o carieră. Că banii sunt o iluzie, că nu poți avea bani, ci doar parte de iubire și abundență. Iar iubirea și abundența vin ca răspuns atunci când tu le oferi întâi.
Iar prin minte ne-am legat cu lanțuri invizibile de relații, slujbe și obiecte care ne aduc amăgirea împlinirii. În tot timpul acesta rămâne un gol în suflet, pe care ne străduim să-l umplem cu obiecte, validări, titluri...
Îmi suna în urechi ca un refren: Nu muri cu muzica încă în tine! Cum? Trăind conștient, ascultându-mi impulsurile interioare, cele din zona inimii.
De ce-ți scriu acestea? Pentru că lumea noastră are nevoie de muzica noastră. Nu de eficiența noastră, nu de profit, nu de cifre. Lumea noastră are nevoie de muzica fiecărui suflet pentru a începe să se vindece.
Căci fiecare rană este o emoție reprimată, o lipsă de iubire, o existență forțată și brutală.
Nu e o nebunie că ne schilodim sufletul și existența alergând după banii cu care încercăm să ne cumpărăm alinarea? Nu e o nebunie că încercăm să ne reparăm rănile interioare cu lucruri exterioare? Cu oameni pe care-i plătim? Vrem să uităm de sentimente, ca să nu mai doară...
Știți ce doare? Muzica din sufletul nostru! Că e ținută acolo, în tăcere, în timp ce ne irosim nemilos viața cu promisiunea că va veni momentul când ne vom ocupa și de sufletul nostru.
Te rog eu, nu muri cu muzica încă în tine! Lumea are MARE nevoie de EA!
Ce să fiu? Trebuie să fiu ceva...cineva... Cum trebuie să fiu?
Așa îmi spunea vocea interioară, repetând ce a înregistrat de-a lungul timpului de la părinți, profesori, mentori...mediu.
Păi și cine sunt? Sunt cine trebuie să fiu?
Recent, la cursul de NLP Trainer, am auzit-o pe Iuliana spunând: Permite-ți să fii... Păi ce, nu-mi permit? Și mi-am dat seama că tocmai EU sunt cea care-mi pune piedici, îmi găsește limitări, mă blochez.
În 2012, după ce am fost aproape de moarte, am trăit o stare de grație. În acea stare am închis programările și mi-am permis să exist și să mă manifest așa cum simțeam. Fără să mă mai gândesc la imaginea mea, la ce ar putea gândi oamenii, la ce am de câștigat.
Că după ce te întâlnești cu moartea, faptul că lumea ar putea să mă critice sau bârfească, avea prea puțină importanță.
Mi-am permis atunci să fac acele lucruri care mă definesc, de acolo din interior, să învăț acele lucruri care mă ajutau să merg într-o direcție pe care, parcă, o alesesem înainte de a veni pe lumea asta.
Ieri m-am uitat din nou la filmul Schimbarea a lui Wayne Dyer, și am lăcrimat de fericire. Acel film mi-a reamintit SĂ FIU, să-mi ascult busola interioară fără a mai folosi tiparele de gândire pentru a le analiza.
Mi-am reamintit starea pe care am avut-o când am scris cartea, carte pe care am scris-o dintr-un impuls interior, pentru că așa am simțit. Fără să-mi pese de ce ar putea spune lumea, fără să mă aștept la câștig. Ci pentru că am simțit să transmit ce trăiesc. Fără așteptări. Pentru cine ar avea nevoie de acea carte.
Faptul că m-am regăsit mi-a permis să duc o viață fericită. Și au mai fost reminiscențe ale vechilor tipare de gândire, m-am mai întors la stări și comportamente păguboase pentru fericirea mea și a celor din jurul meu, însă am avut CURAJUL să fac acele acțiuni, mi-am permis să am sentimente pozitive, și chiar în momente de criză mi-am regăsit resursele.
Iar acest articol nu este doar despre mine, ci despre fiecare dintre noi. Să ne permitem să fim, înainte de a avea și de a acționa. Să ne permitem să coborâm în interiorul nostru, sub tipare, sub condiționări, sub ceea ce ni s-a prezentat ca fiind bun sau rău, de succes sau nu, și să ne amintim cine suntem. Și să fim.
Să nu așteptăm o criză să ne trezească din somnul tiparelor mentale, ci să ne dăm noi răgazul să mergem acolo, la miezul ființei noastre, să ne amintim de ce am venit în lumea asta, și să ne permitem să fim și să ne manifestăm. Așa cum știm că e mai bine. Nu folosind gândirea logică, ci ceea ce simțim.
Și așa cum spunea Wayne Dyer în film, este important să ne permitem SĂ FIM, pentru a nu ne întreba, ca și personajul lui Tolstoi, pe patul de moarte: Și dacă...toată viața mea a fost o greșeală?
Acum e momentul să aflăm, cât trăim!
Vizionare plăcută!
Aman sa fiu trista
Aman sa fiu suparata
Aman sa-mi fie frica
Aman sa ridic tonul
Aman sa fiu deprimata
Aman sa ma gandesc la ce-i mai rau
Aman sa iau personal opiniile celorlalti
Aman sa judec
Aman sa condamn
Aman sa nu am chef
Aman sa pierd timpul
Aman sa vorbesc de rau
Aman sa urasc
Aman sa ma las manipulata
Aman sa te supar
Aman sa ma ingrijorez
Aman sa spun ceva dureros
Aman sa fiu defensiva
Aman sa aman
Aman...
Cine spune ca nu e bine sa amani?
Eu vreau iubire, nu respect. Caci
respectul indeparteaza.
Eu vreau o imbratisare, nu o strangere de
mana. Caci asa pot primi caldura.
Traim intr-o lume din care am gonit
iubirea pentru ca ne face vulnerabili.
Pentru ca nu-i putem controla pe ceilalti. Pentru ca e pentru cei slabi.
Am inlocuit iubirea cu bani, caci banii ne
ajuta sa dispunem de energia celor din jur fara sa mai trebuiasca sa oferim un
zambet, caldura, recunostinta. Pentru ca ni se cuvine!
Vrem ca cel de langa noi sa ne RESPECTE,
masuram relatia prin prisma ego-ului nostru, si apoi ne simtim goi pe
dinauntru.
Am pierdut prea mult timp din viata mea
dorind respect. Am pierdut clipe de fericire, de caldura, am pierdut
imbratisari.
Asa ca eu vreau iubire, nu respect.
In scurta mea plimbare prin Ferrara, acum cateva zile, am fost oprita de un tanar de culoare care avea un teanc de carti in mana si care m-a intrebat daca nu doresc sa cumpar una dintre ele, aratandu-mi cartea din imagine: Calatoria sperantei, din Senegal in Italia in cautarea norocului.
Eu citeam deja o carte in italiana, si anume Adulter al lui Coelho, insa am lasat-o deoparte si am inceput s-o citesc pe aceasta.
Autorul se numeste Bay Mademba, s-a nascut in Senegal intr-o familie foarte saraca, si a plecat si el, ca multi altii in cautarea unei vieti mai bune in Europa.
Cartea aceasta m-a purtat si pe mine in acele ambarcatiuni ale mortii, in acele calatorii disperate care culmea, sunt numite, ale SPERANTEI, prin inchisori, prin tabere de refugiati, si mai important, mi-a inlesnit accesul in sufletul unui OM care, chiar daca a trecut prin incercari extreme, prin ura si rasism, a reusit sa-si pastreze umanitatea si bunatatea pe care mama sa, precum si invataturile sfantului venerat la el in sat i le-au insuflat.
El a invatat ca toti suntem frati si surori, indiferent de rasa si religie, si a ales sa-i raspunda rasismului si incercarilor vietii prin scris si acceptare.
Este o carte de o sensibilitate aparte, o carte ce-ti schimba starea de constiinta, o carte care nu condamna ci te face doar sa constientizezi ca dincolo de etichete, de generalizari, suntem toti oameni, extrem de asemanatori, si tine de noi si de nivelul nostru de dezvoltare cum alegem sa-i raspundem mediului, precum si ce alegem sa facem pentru a-l schimba.
Bay a ales sa scrie o carte care te atinge si-ti aminteste sa fii OM chiar daca cei din jurul tau mai uita.
Aceasta carte a aparut intr-un moment in care o cautam, si m-a facut sa-l las pe Coelho deoparte. Este usor de citit, chiar daca este scrisa in italiana, si vi-o pun la dispozitie daca doriti. Cred ca o puteti comanda si de pe net.
Ma bucur ca aceasta carte a venit la mine si am invatat de la Bay Mademba ca viata este de fapt o calatorie, iar indiferent cat de grele sunt conditiile, ea trebuie sa fie o calatorie plina de SPERANTA si UMANITATE.
Nu fara amaraciune sunt observatorul unei campanii electorale care a scos la iveala ura, injurii, mizerii, cuvinte urate la adresa votantilor unuia sau altuia dintre candidati, si vad asta mai ales pe facebook, pentru ca eu nu deschid televizorul decat ca sa ma uit la Vocea Romaniei.
Iar pe cei care sunteti in lista mea de prieteni, asta va si consider, prietenii mei. Fie ca-mi cititi blogul, fie ca mi-ati citit cartea, fie ca ma cunoasteti personal, fie ca v-am fost profesoara, daca sunteti acolo, inseamna ca sunteti si in inima mea.
M-a durut sa vad ca aceiasi oameni care postau mesaje despre iubire, prietenie, acceptare, acum posteaza injurii, ca sa nu spun chiar injuraturi.
Ca sa fie clar, eu nu am nicio preferinta intre cei doi ramasi in cursa electorala. Nu am avut nici macar cand au fost 10-12, ca habar nu am cati au fost. De ce? Pentru ca am mai crezut candva in "schimbarea" de care vorbiti. Imi amintesc ca am plans de fericire cand a iesit Basescu presedinte prima oara, ca apoi sa plang de tristete cand a iesit a doua oara. Apoi mi-am vazut de viata mea.
I-am vazut de-a lungul timpului "pupandu-se pe bot" toti cu toti, in toate combinatiile posibile. De aceea, nu cred ca e vreunul mai bun decat altul.
Insa acum 5 ani am luat alte decizii: sa-mi creez propria realitate bazata pe valorile mele, pentru care sa nu mai fac niciun compromis si sa influentez lumea doar in bine.
Nu sunt bogata in bani dar am mai multe bogatii decat pot cumpara toti banii din lumea aceasta.
Niciun presedinte, oricat de bun ar fi, nu ne va schimba realitatea daca nu ne schimbam starea de constiinta noi insine in relatia cu noi si cu cei de langa noi.
Nu cred in schimbare in bine facuta cu ura. Ma bucur ca stiti cu cine vreti sa votati si sper din inima sa iasa cine vreti si cine e mai bun.
Insa realitatea noastra se va schimba cu adevarat in bine prin bunatate, acceptare, caldura, iubire fata de cel de langa noi.
Asa cum spune buna mea prietena, Alina Caprioara, EU SUNT SCHIMBAREA lumii in care traiesc. Fiecare dintre noi isi creeaza propria realitate si realitatea celor din apropiere.
Tu, cel care-mi citesti blogul, imi schimbi realitatea mai mult decat o pot face Iohannis si Ponta la un loc. Pentru ca tu-mi educi copilul, tu-mi fabrici painea, tu esti functionar la ghiseul unde am treaba. Iar eu iti educ copilul, eu (sper) ca-ti fac ziua mai buna cu un mesaj pozitiv pe blog sau cu un zambet cand te intalnesc.
Si chiar daca va veni Dalai Lama la conducerea tarii, Romania nu se va schimba in bine decat cand fiecare dintre noi se va schimba.
Economic vorbind, tara a crescut, este in UE, si romanii au invatat sa faca afaceri, nu doar sa munceasca pentru altii. Firme ca Barrier si Dedeman, ca sa dau exemple doar din Bacau, o dovedesc.
Oamenii au in medie mai multi bani decat aveau acum cativa ani. Dar pentru prea multi nu s-au schimbat decat marca masinii, destinatia de vacanta, tipul de credit si dimensiunile ego-ului. Nu sunt nici mai buni, nici mai iubitori, nici mai fericiti. Au poate parte doar de placeri mai multe.
De la un punct, prosperitatea nu mai aduce fericirea ci modul in care ne comportam si starile pe care le cultivam.
De ce scriu acest articol? Pentru ca vreau sa-ti amintesc draga prietena si drag prieten ca ura nu a adus niciodata iubire, cuvintele urate nu au adus niciodata comunicarea iar manipularea nu a adus niciodata libertatea.
Mergi la vot, voteaza cu cine te reprezinta, insa daca vrei o schimbare in viata ta si a celor dragi, tu, doar TU o poti aduce. Restul sunt detalii.
Azi ma imbrac in rosu si caldura chiar daca ploua si e frig.
Azi ma imbrac in rosul sangelui ce-mi fuge prin vene.
Azi ma imbrac in rosu ca sa zburd prin lume.
Azi ma imbrac in rosu pentru a-i incalzi pe cei cu care ma intalnesc.
Azi ma imbrac in rosu plin de energie.
Azi ma mai imbrac cu un zambet, imi pun la gat o esarfa de raze de soare si o haina de iubire!
Tu cu ce te imbraci azi?
Ca femeie, am avut parte din plin de acest sentiment devastator: vinovatia. De aceea am si ales sa folosesc genul feminin, insa nu inseamna ca barbatii nu-l traiesc. Ei doar recunosc mai greu.
Cred ca de aceea femeile isi doresc sa-si auda partenerii ca le pare rau, uneori mai mult decat sa-si schimbe comportamentul, tocmai pentru ca ele traiesc cu acest bolovan zi de zi.
De unde vine acest sentiment? Ne-am nascut cu el? Nu. Ne nastem cu o stare mentala foarte buna. Ma uit acum la fiica mea cum rade si gangureste si nu vad urma de vinovatie ca ma mai trezeste noaptea sau ca face pipi exact in momentul cand o schimb si ma boteaza din cap pana in picioare.
Sentimentul de vinovatie este folosit pentru a-i forta pe ceilalti sa se comporte cum dorim. Si, noi toti, abuzam de el.
A devenit un virus al societatii si una dintre cauzele de baza ale depresiei si nefericirii.
Se poate trai fara sentimentul acesta? Desigur ca da!
Cand renunti la el, nu devii nesimtit asa cum ai crede, ci ti se ia o pacla de pe ochi, bolovanul pe care il cari in spate si vocea interioara iti vorbeste frumos.
Pe scurt, iata cateva motive sa nu te mai simti vinovata (sau vinovat):
1. Pentru ca este un sentiment indus de societate pentru a te conforma.
Este un sentiment nenatural, bazat pe echivalente de tipul "faci ceva sau nu faci ce vreau eu, esti rau/neascultator etc.
Acest sentiment se infiltreaza apoi in subconstient si-ti da apoi senzatia ca "nu esti cum trebuie"
2. Nu esti perfecta pentru ca nu exista oameni perfecti.
Exista doar oameni care fac anumite actiuni. Cand aplici norme poti vorbi despre perfectiune, insa normele sunt impuse tot de oameni, chiar si-n biserica.
Asa ca renunta la ideea de a fi perfecta si vezi care sunt valorile TALE si respecta-le pe acelea.
3. A gresi este perfect omenesc. Atitudinea corecta fata de o greseala nu este sentimentul de vinovatie care te blocheaza ci unul de analiza ca si observator pentru a realiza ce poti face mai bine data viitoare.
4. Pentru ca sentimentul de vinovatie este unealta cea mai buna pentru manipulare. Cand te simti vinovat esti manevrabil. Punct. Chiar ieri ma uitam la o reclama la calmante aratand o femeie care nu reusea sa le faca pe toate iar reclama propune cateva pastilute si apoi totul merge ca pe roate.
Baza reclamei? Dorinta de a le face pe toate perfect ca sa nu ne mai simtim vinovate...
5. Pentru ca vinovatia blocheaza, nu motiveaza.
Iar daca te simti lipsita de energie si motivatie, sa stii ca tocmai aceasta stare de vinovatie te sleieste.
Renunta la ea si vei simti cum te umpli de stare de bine si chef de-a actiona.
6. Pentru ca e absolut normal sa existi si pentru tine.
Pentru ca ai si tu nevoile tale si e normal ca in primul rand TU sa ai grija de tine.
7. Pentru ca fara vinovatie va fi placerea ta sa-i ajuti si pe ceilalti.
Nu mai e "obligatia" ta ci alegerea ta, asa cum si este in realitate.
8. Pentru ca si copiii tai iti copiaza starile.
Cred ca aceasta a fost motivatia cea mai puternica pentru mine sa renunt la vechile programe mentale paguboase si sa-mi schimb perspectiva intr-una pozitiva.
Degeaba le spunem copiilor ce sa faca, cum sa simta si cum sa perceapa realitatea. Ei, prin neuronii oglinda, copiaza, inconstient, ce facem noi, ce stari avem (da, exact, starile) si vor fi si vor trai aceleasi stari nefericite.
Daca vrem copii fericiti, sa incepem cu noi.
9. Pentru ca si noi la randul nostru, propagam acest virus al vinovatiei in lume.
Incepand cu cei dragi. Cu partenerul, copiii, prietenii nostri si continuand cu cei care lucreaza pentru noi intr-un fel sau altul.
Si tot ce transmitem in lume, ni se intoarce printr-un straniu mecanism de bumerang care nu da gres niciodata.
10. Pentru ca sentimentul de vinovatie te imbolnaveste.
Acest sentiment este cauza numarul 1 al bolilor localizate in zona abdominala.
Este si locul unde il simtim si, in timp, duce la blocaje care afecteaza organele.
Ce sa facem cu sentimentul acesta?
Il punem intr-o bocceluta, dar mai mare bocceluta, il punem intr-o racheta cu destinatia Soare, si privim noi frumusel cum aterizeaza racheta cu bolovanul vinovatiei fix intr-o furtuna solara si explodeaza. Si gata!
Si ne vedem de viata noastra cu sentimentul ca noi alegem ce sa facem si odata ce-am ales, facem cu placere si bucurie indiferent daca e vorba de copii, sot, serviciu.
Iar cand mai incearca cineva sa ne faca sa ne simtim vinovati, activam un scut de lumina care face sentimentul de vinovatie sa se transforme in praf si pulbere.
Iar aceste doua exercitii sunt foarte eficiente cu cat le proiectam in mintea noastra pe un ecran 3D mare, mare, ca la cinema.
Si mai cred ca in momentul in care omenirea va renunta la propagarea acestui sentiment veninos, oamenii vor redeveni UMANI.
