Așa îmi spunea vocea interioară, repetând ce a înregistrat de-a lungul timpului de la părinți, profesori, mentori...mediu.
Păi și cine sunt? Sunt cine trebuie să fiu?
Recent, la cursul de NLP Trainer, am auzit-o pe Iuliana spunând: Permite-ți să fii... Păi ce, nu-mi permit? Și mi-am dat seama că tocmai EU sunt cea care-mi pune piedici, îmi găsește limitări, mă blochez.
În 2012, după ce am fost aproape de moarte, am trăit o stare de grație. În acea stare am închis programările și mi-am permis să exist și să mă manifest așa cum simțeam. Fără să mă mai gândesc la imaginea mea, la ce ar putea gândi oamenii, la ce am de câștigat.
Că după ce te întâlnești cu moartea, faptul că lumea ar putea să mă critice sau bârfească, avea prea puțină importanță.
Mi-am permis atunci să fac acele lucruri care mă definesc, de acolo din interior, să învăț acele lucruri care mă ajutau să merg într-o direcție pe care, parcă, o alesesem înainte de a veni pe lumea asta.
Ieri m-am uitat din nou la filmul Schimbarea a lui Wayne Dyer, și am lăcrimat de fericire. Acel film mi-a reamintit SĂ FIU, să-mi ascult busola interioară fără a mai folosi tiparele de gândire pentru a le analiza.
Mi-am reamintit starea pe care am avut-o când am scris cartea, carte pe care am scris-o dintr-un impuls interior, pentru că așa am simțit. Fără să-mi pese de ce ar putea spune lumea, fără să mă aștept la câștig. Ci pentru că am simțit să transmit ce trăiesc. Fără așteptări. Pentru cine ar avea nevoie de acea carte.
Faptul că m-am regăsit mi-a permis să duc o viață fericită. Și au mai fost reminiscențe ale vechilor tipare de gândire, m-am mai întors la stări și comportamente păguboase pentru fericirea mea și a celor din jurul meu, însă am avut CURAJUL să fac acele acțiuni, mi-am permis să am sentimente pozitive, și chiar în momente de criză mi-am regăsit resursele.
Iar acest articol nu este doar despre mine, ci despre fiecare dintre noi. Să ne permitem să fim, înainte de a avea și de a acționa. Să ne permitem să coborâm în interiorul nostru, sub tipare, sub condiționări, sub ceea ce ni s-a prezentat ca fiind bun sau rău, de succes sau nu, și să ne amintim cine suntem. Și să fim.
Să nu așteptăm o criză să ne trezească din somnul tiparelor mentale, ci să ne dăm noi răgazul să mergem acolo, la miezul ființei noastre, să ne amintim de ce am venit în lumea asta, și să ne permitem să fim și să ne manifestăm. Așa cum știm că e mai bine. Nu folosind gândirea logică, ci ceea ce simțim.
Și așa cum spunea Wayne Dyer în film, este important să ne permitem SĂ FIM, pentru a nu ne întreba, ca și personajul lui Tolstoi, pe patul de moarte: Și dacă...toată viața mea a fost o greșeală?
Acum e momentul să aflăm, cât trăim!
Vizionare plăcută!
No comments:
Post a Comment
Astept parerea ta: