RIDICA PROTECTIILE, TRAIESTE CURAJOS!

De multe ori ne simtim blocati in actiunile noastre. Nu sunt blocaje din exterior, chiar daca noi credem asta, ci sunt protectiile noastre interne.

Ele isi au radacina in protectia celor dragi, care ne spuneau si poate inca ne spun sa nu ne facem de rusine, si care au ramas acolo, in inconstientul nostru si ne controleaza viata.

Cu cat suntem mai critici fata de cei din jur, cu atat ne sunt protectiile mai ridicate. Rolul lor este unul aparent ecologic: sa ne apere de ridicol, de situatii limita insa de prea multe ori ne apara de viata insasi.

Am remarcat ca cele mai notabile realizari le-am avut cand nu m-am mai protejat atata. 

Nu ma refer insa sa renuntam la principii si valori, ci la a ne permite sa incercam lucruri noi si sa trecem dincolo de granitele trasate de ''vocile binevoitoare'' din interiorul nostru.

Ridicandu-ne protectiile, multe dintre ele inutile, ne lasam sa traim din plin, sa fim incepatori, sa o si dam in bara, sa abordam proiecte indraznete. Ne permite sa invatam lectiile corecte din orice nereusita; si anume ca nu am incercat tot ce era nevoie ca sa reusim.

Va propun un exercitiu de imaginatie de cateva minute: cum ar arata viata fara limitele auto-impuse? 

Ce lucruri noi ati face, ce persoane ati aborda, ce proiecte neterminate ati relua?

Inchideti ochii si priviti o astfel de viata ca pe un film 3D.

Priviti-va facand lucrurile pe care va doriti sa le faceti, priviti-va abordand curajos toate situatiile din viata si simtiti starea de bine si confort pe care o aveti in timp ce actionati.

Rulati filmul pana va simtiti confortabil cu ceea ce vedeti, auziti si ce faceti. Iar cand va simtiti cel mai bine, pasiti in film si traiti experientele in mod asociat.

Este un exercitiu foarte puternic pe care-l puteti face pentru a va pregati pentru orice situatie de viata. 

Va doresc o viata plina de curaj!

SI EU ITI MULTUMESC, SIMONA HALEP!

(SURSA FOTO: www1.skysports.com)

 Asa cum ma asteptam, au aparut si postarile de genul ''eu nu am de ce sa fiu mandru/sa-i multumesc Simonei'', ca doar a ajuns asa departe pentru ea. 

Initial nici nu am vrut sa scriu pe blog despre ea, i-am savurat performanta in mod egoist si m-am bucurat pentru fiecare punct castigat in fata Mariei Sharapova, o alta atleta minunata. 

Insa citind o serie de comentarii, mi-am zis ca e cazul sa-mi scriu si eu parerea...mai degraba entuziasmul si bucuria sa vad si astfel de modele, nu numai pentru tanara generatie, ci pentru noi toti.

M-am simtit inaltata de curajul si munca acestei tinere de doar 22 de ani (apropo, voi ce faceati pe la 22 de ani?) pentru a atinge marea performanta. Indubitabil e vorba si de talent nativ, dar cati dintre noi nu ne lasam talentele sa putrezeasca fara sa facem nimic sa le slefuim si sa (ni) le daruim? 

De ce-i multumesc Simonei? Pentru ca mi-a amintit ca e nevoie de munca, de vointa si de modestie pentru a construi actiuni valoroase. Scria un blogger ieri ca Simona a ajuns aici pentru ea. Poate a ratat momentul cand le-a multumit conationalilor inca inainte de-a le multumi antrenorilor si parintilor. Ea s-a luptat pe teren sa ne faca si pe noi mandri, intr-un context international nefavorabil noua, si chiar am fost fericita ca atatia romani au platit un bilet deloc ieftin ca sa-i fie alaturi.

Ieri Simona mi-a mai dat un impuls sa-mi amintesc de visele mele, de talentele mele, de ce am sa ofer, si sa fac ceva in directia lor. Nu doar sa stau si sa vad ce nu pot face. Iar lectia pe care am primit-o este:

''Poate nu am ajuns acolo inca, dar sunt mai aproape decat ieri!''

Bravo Simona!

IMPERFECTIUNILE TALE SUNT PERFECTE

Ce este perfectiunea? O iluzie. Niste norme trasate... Iar noi ne amaram existenta incercand sa ne conformam. Nu exista perfectiune, dar daca ne place cuvantul, putem sa-l folosim cu mai multa lejeritate. Sa vedem mai multa perfectiune in jur.

Am uitat sa ne bucuram de viata noastra pentru ca nu este ''perfecta''. Mai rau este ca nici macar nu definim noi ceea ce ar trebui sa fie o viata perfecta, ci-i lasam pe ceilalti sa ne spuna.

Esti perfect la momentul acesta. Si vei continua sa cresti, sa inveti, sa te dezvolti in directia viselor tale. Si fiecare ''defect'', fiecare ''imperfectiune'' e o sansa pentru tine sa cresti si sa te construiesti asa cum iti doresti. 

Cat despre ceilalti... Nu vedem la ceilalti decat o oglindire a noastra. Iar daca ne supara ceva la cel de langa noi, sursa este in mare parte din noi insine. Nu ne deranjeaza ''defectele'' pe care nu le ''avem''. Le-am ignora. 

Exercitiul de astazi este unul simplu. Incepe de la tine. Enumera-ti imperfectiunile si cauta-le frumusetea, unicitatea, sansa de-a evolua. Priveste-le cu iubire si intelegere si vei vedea ca intreaga ta viata se va schimba. 

Apoi uita-te la cei din jur si la imperfectiunile lor. Cauta legatura acelor imperfectiuni cu tine. De ce te enerveaza? Ce anume din tine mai poate fi imbunatatit astfel incat sa nu te mai deranjeze defectul celuilalt?

Si in tot timpul acesta, nu uita ca toate imperfectiunile tale sunt perfecte fie si pentru faptul ca ele construiesc o personalitate unica in toata istoria Universului. Insa daca vrei sa schimbi ceva la tine, incepe prin a-ti iubi si accepta imperfectiunea. Abia atunci procesul de transformare poate incepe.

CU BICICLETA PE RARAU - GUEST POST: IOANA ROSET

Traseu: http://connect.garmin.com/course/embed/5975220
Poze: https://plus.google.com/u/0/photos/1174 ... 5983877985

În weekendul 26-27 aprilie 2014, eu și cu Alex am fost pe Rarău. Luna aprilie a fost una ploioasă, așa că atunci când prognoza meteo ne-a promis un sfârșit de săptămână cu șanse reduse de precipitații, ne-am gândit să o zbugim la munte. Până în vinerea de dinaintea plecării, am consultat toate paginile cu meteo de pe net, cu teama în suflet că prognoza se va modifica în rău pe ultima sută de metri. Nu s-a întâmplat așa și am avut parte de vreme frumoasă!

Planul inițial era să plecăm spre Cîmpulung Moldovenesc cu trenul de la ora 6 dimineața. Acest plan s-a dovedit a fi total nerealist, deoarece vineri seară am fost în vizită la niște prieteni care dădeau o petrecere. Știind că nu putem pierde prea multe ore de somn, am fost primii sosiți dintre invitați , era cât pe ce să ajungem chiar înaintea gazdelor. După mai multe prăjituri mâncate (de mine) și mai multe pahare de vin băute ( de Alex), văzând că ceasul era trecut de miezul nopții, ne-am dat seama că prinderea trenului de la ora 6 dimineața era o utopie.

Totuși, de plecat tot am plecat, dar ceva mai târziu, cu trenul de 11h00. Ajunși în gară, am luat bilete, atât pentru noi, cât și pentru bicicletele noastre. Am coborât în Cîmpulung în jurul orei 15h00 (puteam coborî și în Pojorâta, dar ne-am gândit că nu e o idee rea să mai adăugam câțiva km la traseu). Am urcat de la Pojorâta spre Cabana Rarău pe drumul asfaltat . Vreme a fost faină, puțin răcoroasă (așa cum e vremea la munte). Am avut parte și de puțin vânt primăvăratic, care pe anumite porțiuni (nu prea lungi) din traseu a bătut din față . Mașinile erau foarte rare (am nimerit într-o perioadă cu puțini turiști). Traseul până sus mi-a plăcut foarte mult, este foarte relaxant să mergi pe o șosea cu trafic aproape inexistent. Când am ajuns sus, în zonele mai umbroase,am găsit și zăpadă.

Ne-am cazat la Cabana Rarău, ne-am parcat bicicletele și am plecat pe jos până la Pietrele Doamnei, urmând traseul curcea albastra.La baza Pietrelor Doamnei, pe primele stânci din traseu, am avut ocazia să observ o domnișoară pe tocuri tip platformă care poza pentru un domn încălțat, evident, în pantofi . Nu ne-am lăsat nici noi mai prejos, ne-am cocoțat și noi pe stânci (dar mai sus ca ei) și am făcut și noi poze. Apoi am continuat traseul prin pădure, unde am putut admira un superb covor de mușchi moale și ademenitor . Ajunși înapoi la cabană, am mâncat o mâncărică de hribi delicioasă (eu) și tochitură (Alex), după care ne-am dus la culcare. Plapuma grea, umplută cu lână, m-a făcut să mă gândesc la copilărie.

A doua zi, am pornit la drum foarte entuziasmați, gândindu-ne la traseul de off road care ne aștepta. Am urcat până la Stația de radiocomunicații, pe un drum bun pentru pedalat, după care am coborât pe traseul cruce galbenă. Acest din urmă traseu s-a dovedit a fi prea accidentat, așa că am mers mai mult pe lângă biciclete, ceea ce a fost destul de frustrant. Astfel, am târât după noi bicicletele pe cărarea abruptă de munte, peste rădăcini, bolovani, copaci căzuți, le-am trecut râul cărându-le în spate și le-am coborât cu grijă de pe stânci. Totuși, peisajul a fost foarte frumos, fapt ce a mai îndulcit dezamăgirea noastră de a coborî pe lângă biciclete. Spre finalul traseului am prins și o parte de drum bun pentru biciclit.

Ajunși în Câmpulung, ne-am dus la gară să ne luăm bilete și să așteptăm trenul să ne ducă acasă. La casa de bilete, surpriză: ”Îmi pare rău, dar nu vă putem da bilete pentru bicicletă!”. Evident, ”starea de zen” dobândită în scurta noastră escapadă în natură s-a evaporat într-o clipă și am început tratativele pentru dobândirea biletelor pentru bicicletă. I-am explicat doamnei, într-un mod ferm, dar politicos, că în condițiile în care în Iași mi-au fost vândute bilete de bicicletă pe un tren similar este absurd ca la întoarcere să mi se aplice o altă regulă. În măsura în care mi s-a permis să vin cu bicicletele pe tren până la Câmpulung, normal ar fi să mi se permită să mă și întorc cu ele acasă. În cele din urmă, vânzătoarea, văzând că nu renunț, l-a rugat, telefonic, pe un superior de al ei să încerce el să mă lămurească. De lămurit nu m-a lămurit, dar nici eu nu am reușit să-i conving să-mi vândă biletele solicitate. M-am întors pe peron, să aștept trenul, sperând că talentul meu de negociator va da rezultate mai bune când voi discuta cu controlorii. Cu 5 min înainte de sosirea trenului, ne-a anunțat cineva că ne cheamă doamna de la casa de bilete. Minune, în cele din urmă am obținut biletele pentru biciclete și hopa în tren! Trenul s-a dovedit a fi un fel de ”arcă a lui Noe”: 2 câini mioritici (pui) , un cățeluș alb pe care Alex l-a denumit Bubico (dar vă asigur că pe acest cățelus nu l-a aruncat nimeni pe fereastră) și o pisicuță.

În concluzie, ne-a plăcut mult Rarăul și sigur ne vom întoarce pentru alte ture. Sper totuși, ca data viitoare să stăm mai mult timp pe biciclete. Orice sugestie de traseu pe Rarău sau Giumalău este binevenită.

Condițiile în care se pot transporta bicicletele cu trenul le găsiţi aici: http://www.cfrcalatori.ro/216.

Sper că, în timp, se vor înmulți trenurile inter regio cu spații speciale pentru depozitarea bicicletelor, astfel încât să putem să ne transportăm bicicletele în mod civilizat, fără negocieri interminabile purtate cu angajații CFR, fără să deranjăm alți pasageri și fără să trebuiască să demontăm bicicletele. Pentru a o face pe chițibușara, mai subliniez faptul că exprimarea de pe site-ul CFR : ” Pe toate trenurile se pot transporta gratuit biciclete pliabile/demontabile” este una nefericită, cred că folosirea cuvintelor pliate/demontate ar fi fost mai adecvată .