Traseu: http://connect.garmin.com/course/embed/5975220
Poze: https://plus.google.com/u/0/photos/1174 ... 5983877985
În weekendul 26-27 aprilie 2014, eu și cu Alex am fost pe Rarău. Luna aprilie a fost una ploioasă, așa că atunci când prognoza meteo ne-a promis un sfârșit de săptămână cu șanse reduse de precipitații, ne-am gândit să o zbugim la munte. Până în vinerea de dinaintea plecării, am consultat toate paginile cu meteo de pe net, cu teama în suflet că prognoza se va modifica în rău pe ultima sută de metri. Nu s-a întâmplat așa și am avut parte de vreme frumoasă!
Planul inițial era să plecăm spre Cîmpulung Moldovenesc cu trenul de la ora 6 dimineața. Acest plan s-a dovedit a fi total nerealist, deoarece vineri seară am fost în vizită la niște prieteni care dădeau o petrecere. Știind că nu putem pierde prea multe ore de somn, am fost primii sosiți dintre invitați , era cât pe ce să ajungem chiar înaintea gazdelor. După mai multe prăjituri mâncate (de mine) și mai multe pahare de vin băute ( de Alex), văzând că ceasul era trecut de miezul nopții, ne-am dat seama că prinderea trenului de la ora 6 dimineața era o utopie.
Totuși, de plecat tot am plecat, dar ceva mai târziu, cu trenul de 11h00. Ajunși în gară, am luat bilete, atât pentru noi, cât și pentru bicicletele noastre. Am coborât în Cîmpulung în jurul orei 15h00 (puteam coborî și în Pojorâta, dar ne-am gândit că nu e o idee rea să mai adăugam câțiva km la traseu). Am urcat de la Pojorâta spre Cabana Rarău pe drumul asfaltat . Vreme a fost faină, puțin răcoroasă (așa cum e vremea la munte). Am avut parte și de puțin vânt primăvăratic, care pe anumite porțiuni (nu prea lungi) din traseu a bătut din față . Mașinile erau foarte rare (am nimerit într-o perioadă cu puțini turiști). Traseul până sus mi-a plăcut foarte mult, este foarte relaxant să mergi pe o șosea cu trafic aproape inexistent. Când am ajuns sus, în zonele mai umbroase,am găsit și zăpadă.
Ne-am cazat la Cabana Rarău, ne-am parcat bicicletele și am plecat pe jos până la Pietrele Doamnei, urmând traseul curcea albastra.La baza Pietrelor Doamnei, pe primele stânci din traseu, am avut ocazia să observ o domnișoară pe tocuri tip platformă care poza pentru un domn încălțat, evident, în pantofi . Nu ne-am lăsat nici noi mai prejos, ne-am cocoțat și noi pe stânci (dar mai sus ca ei) și am făcut și noi poze. Apoi am continuat traseul prin pădure, unde am putut admira un superb covor de mușchi moale și ademenitor . Ajunși înapoi la cabană, am mâncat o mâncărică de hribi delicioasă (eu) și tochitură (Alex), după care ne-am dus la culcare. Plapuma grea, umplută cu lână, m-a făcut să mă gândesc la copilărie.
A doua zi, am pornit la drum foarte entuziasmați, gândindu-ne la traseul de off road care ne aștepta. Am urcat până la Stația de radiocomunicații, pe un drum bun pentru pedalat, după care am coborât pe traseul cruce galbenă. Acest din urmă traseu s-a dovedit a fi prea accidentat, așa că am mers mai mult pe lângă biciclete, ceea ce a fost destul de frustrant. Astfel, am târât după noi bicicletele pe cărarea abruptă de munte, peste rădăcini, bolovani, copaci căzuți, le-am trecut râul cărându-le în spate și le-am coborât cu grijă de pe stânci. Totuși, peisajul a fost foarte frumos, fapt ce a mai îndulcit dezamăgirea noastră de a coborî pe lângă biciclete. Spre finalul traseului am prins și o parte de drum bun pentru biciclit.
Ajunși în Câmpulung, ne-am dus la gară să ne luăm bilete și să așteptăm trenul să ne ducă acasă. La casa de bilete, surpriză: ”Îmi pare rău, dar nu vă putem da bilete pentru bicicletă!”. Evident, ”starea de zen” dobândită în scurta noastră escapadă în natură s-a evaporat într-o clipă și am început tratativele pentru dobândirea biletelor pentru bicicletă. I-am explicat doamnei, într-un mod ferm, dar politicos, că în condițiile în care în Iași mi-au fost vândute bilete de bicicletă pe un tren similar este absurd ca la întoarcere să mi se aplice o altă regulă. În măsura în care mi s-a permis să vin cu bicicletele pe tren până la Câmpulung, normal ar fi să mi se permită să mă și întorc cu ele acasă. În cele din urmă, vânzătoarea, văzând că nu renunț, l-a rugat, telefonic, pe un superior de al ei să încerce el să mă lămurească. De lămurit nu m-a lămurit, dar nici eu nu am reușit să-i conving să-mi vândă biletele solicitate. M-am întors pe peron, să aștept trenul, sperând că talentul meu de negociator va da rezultate mai bune când voi discuta cu controlorii. Cu 5 min înainte de sosirea trenului, ne-a anunțat cineva că ne cheamă doamna de la casa de bilete. Minune, în cele din urmă am obținut biletele pentru biciclete și hopa în tren! Trenul s-a dovedit a fi un fel de ”arcă a lui Noe”: 2 câini mioritici (pui) , un cățeluș alb pe care Alex l-a denumit Bubico (dar vă asigur că pe acest cățelus nu l-a aruncat nimeni pe fereastră) și o pisicuță.
În concluzie, ne-a plăcut mult Rarăul și sigur ne vom întoarce pentru alte ture. Sper totuși, ca data viitoare să stăm mai mult timp pe biciclete. Orice sugestie de traseu pe Rarău sau Giumalău este binevenită.
Condițiile în care se pot transporta bicicletele cu trenul le găsiţi aici: http://www.cfrcalatori.ro/216.
Sper că, în timp, se vor înmulți trenurile inter regio cu spații speciale pentru depozitarea bicicletelor, astfel încât să putem să ne transportăm bicicletele în mod civilizat, fără negocieri interminabile purtate cu angajații CFR, fără să deranjăm alți pasageri și fără să trebuiască să demontăm bicicletele. Pentru a o face pe chițibușara, mai subliniez faptul că exprimarea de pe site-ul CFR : ” Pe toate trenurile se pot transporta gratuit biciclete pliabile/demontabile” este una nefericită, cred că folosirea cuvintelor pliate/demontate ar fi fost mai adecvată .
No comments:
Post a Comment
Astept parerea ta: