Scriu aceasta postare cu un nod in gat, simt o apasare enorma in zona inimii si vreau sa-mi opresc nevoia de a plange... din nou...
Azi dimineata am visat-o pe draga mea colega, Anamia Gireada. Se facea ca venise in cancelarie si s-a asezat langa mine. Era ea, cea dintotdeauna... asa cum ne place noua oamenilor sa spunem, de parca ar exista ceva vesnic... Spre amiaza am aflat ca ea a plecat dintre noi... Venise in visul meu sa-si ia la revedere in tacere, cu discretie...
Doamna Gireada a fost si va ramane un exemplu pentru mine, un exemplu de profesionalism, i-am admirat zecile de premii nationale si internationale la fizica si astronomie dar mai presus
de toate, un exemplu de verticalitate.
Vocea sa impotriva nedreptatilor, ipocriziei sau fatadei mi-a cladit si mie credinta ca se poate sa traim o existenta autentica si merita sa ne asumam riscurile pentru aceasta. Am amintiri tandre cu ea din ultimii ani, am vorbit despre boala, incercari...dar am evitat sa vorbim despre ... trecere.
Azi dimineata, cand m-am trezit, am sperat ca ea se va intoarce la scoala, in cancelarie, si vom vorbi si vom spune ca boala poate fi invinsa. Acum stiu ca e o loterie...uneori e invinsa, alteori nu e...in schimb pentru toti vine acel moment al trecerii ... mai devreme sau mai tarziu. Pana atunci, am face bine sa traim cu adevarat, si sa o facem cu verticalitate. Anamia Gireada asa a facut.
No comments:
Post a Comment
Astept parerea ta: