Showing posts with label implicare. Show all posts
Showing posts with label implicare. Show all posts

Thursday, October 23, 2014

HAIDEȚI SA FACEM LUMINA IN PASAJUL CFR BACAU!

Când Mihaiță era mic, îl duceam la o creșa aflată in Cartierul CFR. În general, mergeam toți cu mașina, trebuind să ocolim kilometri buni, însă au fost momente când soțul meu a fost plecat din localitate sau a trebuit să stea mai mult la serviciu, iar atunci am mers eu.

Și cum nu conduc, și mi-e frică să trec peste linii, când am mers prima oară, am ales să trec prin pasaj. 

A fost cel mai lung, înfricoșător și întunecat drum pe care am mers vreodată. Îmi amintesc și acum cum îmi țineam strâns copilul, îmi amintesc și acum mirosul înțepător de urină amestecat cu cel de clor, ecoul pașilor mei grăbiți și liniștea apăsătoare din jur, și îmi mai amintesc sentimentul de neajutorare amestecat cu revoltă.

Așa cum spune Mădălina Rotaru, cea de la care a pornit ideea reabilitării, pasajul CFR este al nostru, al tuturor. 

Chiar dacă avem BMW sau chiar dacă nu avem treabă prin cartierul CFR, acel pasaj reprezintă o parte din realitatea noastră. 

Un ungher întunecat, înspăimântător, urât mirositor. 

Iar realitatea externă este manifestarea realității interne a noastră, ca oameni și comunitate.

Iar a face lumină în pasajul CFR, înseamnă a face lumină într-un  colț al sufletului nostru. Pentru că noi trăim în Bacău, iar felul în care arată acest oraș nu reflectă doar administrația locală ci și nivelul nostru de implicare.

Și au apărut oameni care se implică, trup și suflet! Prima este cea pe care am menționat-o anterior, Mădălina Rotaru împreună cu Asociația Mutatis Mutandis. 

Apoi au apărut și ceilalți OAMENI care, pe lângă implicarea lor zilnică în cadrul comunității, vor înota în cadrul Swimathon pe 30 octombrie, orele 17.00, la Bazinul de Înot Bacău, pentru ca Pasajul CFR să devină mai mult decât a fost, nu numai o legătură între oameni, ci și un spațiu de cultură.

Mai jos, îi puteți cunoaște pe acești oameni minunați și puteți și voi să-i susțineți prin donațiile voastre pentru acest proiect accesând pagina http://fundatiacomunitarabacau.ro/swimathon/index.php?option=com_content&view=article&id=140&Itemid=174. 

Iar dacă vreți să vă implicați mai mult în acest proiect, puteți lua legătura cu reprezentanții Asociației Mutatis Mutandis.

Prin urmare, înotătorii pentru reabilitarea pasajului CFR (în ordine aleatorie) sunt:





 Haideți să facem lumină în comunitatea noastră, și să începem cu Pasajul CFR!

Thursday, May 29, 2014

BUCURIE IN MISCARE IN BACAU - VINO SI TU!

Un weekend cu bucurie !
Fundatia Comunitara Bacau si Asociatia 11even va invita sa luati parte la Festivalul Bucurie in Miscare!

“Bucurie în Mișcare” este un festival al sportului și competiției în comunitate în agenda căruia sunt înscrise o serie de happening-uri și evenimente sportive. Primul obiectiv al festivalului este încurajarea unui număr cât mai mare de persoane,în mod special copii, tineri și persoane sedentare,să facă mai multă mișcare împreună. Cel de-al doilea obiectiv important este susținerea organizării taberei de vară “Creatori de viitor”. Vrem să mobilizăm mii de oameni să iasă din casă, să alerge, să înoate, să ia parte la competiții distractive, să se bucure și să concureze împreună.”
http://www.creatorideviitor.ro/

Pentru inscrieri la competitiile din cadrul evenimentului :
http://fundatiacomunitarabacau.ro/COMPETITIE/inscrieri/

Program “Bucurie în Miscare"

Vineri, 30 mai 2014
13.00Parada comunitatii – pe traseul Piata Tricolorului – Primarie – Parcul Cancicov
14.00 Lansare eveniment – Parcul Cancicov
• Bubble fotbal demonstrative
• Competitie Bubble fotbal
• Competitie fotbal
• Sportul in familie, pe ateliere
o Stafeta in saci
o Football target
o Sky race pe iarba
o Familia unita ( joc pentru familii)
o Tir cu arcul ventuze
• Dans sincron
• Concert
• Demonstratii dans

Sambata, 31 mai 2014
9.00 -20.00 Sport, competie, arte in comunitate – Centrul Orasului, intre Primaria Bacau si Statuia lui George Bacovia
• Competitie volei
• Competitie streetball
• Concurs fotbal target
• Competitie majorette
• Desene pe asfalt
• Handball demonstrativ
• Dansuri sportive
• Tir cu arcul
• MAN Power
• Demonstratii jandarmi
• Demonstratii sportive
• Teatru
• Concerte

Duminica, 1 iunie 2014
• 9.00-12.00 Concert Parc Nord
• 12.00-15.00 Competitie Inot – Bazinul Olimpic de Inot

Organizatorii le multumesc partenerilor nationali si locali pentru implicare si sustinere !


Nu uitati sa dati share!

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...