In dimineata de 4 iulie 2014, m-am trezit cu gandul sa-i urez La multi ani surorii mele, insa privirea ingrozita a sotului meu mi-a dat de inteles ca nu avea sa fie o zi ca oricare alta. Eram intr-o balta de sange.
Previziunile cele mai sumbre ale doctorului Octavian Beleuta in legatura cu conditia sarcinii mele, si anume a placentei previa centrala, deveneau realitate.
Am sarit din pat, m-am schimbat de urgenta, sotul a sunat doctorul si am plecat la spital. Era saptamana 33 de sarcina. Aveam inima stransa pentru ca imi era clar acum ca fetita mea se va naste prematur.
Doctorul ne astepta deja in sala de operatii impreuna cu echipa sa formata din alti 3 medici si 2 asistente, iar fetita era asteptata de medicul neonatolog pentru ingrijiri de urgenta. Nu va spun ce era in sufletul meu cand am inchis ochii sub influenta anestezicului. M-am gandit la Dumnezeu si I-am spus ca-mi las viata in mainile Sale.
Sofia-Elena era deja nascuta la mai putin de-o ora de cand mi-am dat seama de sangerare si era dusa cu mare grija catre incubatorul care avea s-o ajute sa se adapteze unui mediu pentru care nu era pregatita inca.
Operatia mea s-a dovedit in schimb una extrem de dramatica. Timp de doua ore medicii s-au luptat sa-mi salveze viata pusa in pericol de o sangerare ce nu parea sa se opreasca. Placenta era de fapt un caz rar numit percreta, pentru ca s-a infiltrat in uter si in vezica urinara.
A fost chemat medicul chirurg Anghelus de la Urologie care a suturat vezica iar echipa de obstreticieni au efectuat histerectomia inevitabila. Sangerarea continua a fost suplimentata cu 6 pungi de sange, pierderea de sange fiind de 3 litri. O branula a fost introdusa in vena jugulara pentru a-mi pastra functiile vitale si functionarea creierului si a inimii.
Operatia a fost caracterizata ca una dintre cele mai grele si dramatice din viata doctorului meu (cu o experienta de peste 20 de ani). Nu am putut sa nu remarc asemanarea cu operatia de sarcina extrauterina din 2012, insa de data aceasta, o comoara a venit pe lume.
A fost o lupta de supravietuire pentru amandoua, si cand starea mea s-a stabilizat, am putut sa-mi vad, cu lacrimi in ochi si speranta in suflet, fetita.
Astazi mi-a fost scoasa ultima branula si ultimul dren si am putut sa am grija de fetita mea cu toata fiinta. Sofia-Elena inca invata sa se adapteze intr-un mediu in care a venit prea curand, insa o face cu mult curaj si nu mai pot nici eu sa ma plang de durere sau teama.
