Thursday, March 20, 2014

10 CONDITII ALE FERICIRII


-Cum sa fac sa fiu fericit? este o intrebare in mintea tuturor. 

Fericirea nu este un dar al vietii, este o stare pe care o traim ca rezultat al actiunilor noastre. Asa cum spune Richard Bandler, fericirea este un adverb atasat actiunilor noastre.

Fericirea este una dintre temele mele favorite, insa si mie pare sa-mi scape printre degete cand si cand, chiar daca sunt un auto-proclamat expert in ale fericirii.

Care sunt conditiile fericirii? Sunt multe, insa in acest articol voi vorbi despre 10 cele mai importante.

1. RECUNOSTINTA

Traim intr-o lume in care oamenii considera ca "li se cuvine" ceea ce primesc, ba mai mult, considera ca nu primesc indeajuns. 

Aceasta concentrare pe ce le lipseste, pe ce nu este de ajuns, duce la nefericire si frustrare.  

Insa pentru orice lucru pe care-l avem au fost oameni care au muncit, care s-au straduit si care poate si-au lasat visele deoparte pentru a ne servi pe noi. 

Recunostinta nu inseamna ca nu ne dorim lucruri de calitate sau oameni de calitate in viata noastra, nu inseamna a accepta o viata de calitate inferioara, ci a observa lucrurile bune, a ne concentra asupra lor pentru a le multiplica.

Consider ca oamenii care sufera de depresie, sufera de multe ori de o lipsa acuta de recunostinta. Este normal sa fii nefericit  cand vezi doar ce nu functioneaza, ce nu merge, ce nu e bun.

Recunostinta se invata prin a cauta zi de zi sa observi lucrurile bune, lucrurile care functioneaza si sa ai parte de mai multe dintre ele.

2. SMERENIA

Nu, nu am intrat in vreo secta, insa nu degeaba am folosit termenul acesta in loc de modestie.

Eu nu sunt de acord cu modestia atunci cand e cazul sa te promovezi intr-o lume in care nimeni nu o va face pentru tine. 

Vorbesc de smerenie pentru ca este un act intern, este capacitatea de a recunoaste ca daca ai rezultate, ele nu sunt niciodata doar ale tale. 

Cand inveti smerenia, inveti ca pentru fiecare pas in viata, exista cei care iti sunt alaturi, si in loc sa-ti hranesti ego-ul, iti hranesti sufletul.

3. RESPONSABILITATE

Asa cum am mai spus, suntem responsabili pentru fericirea noastra si a celor din jurul nostru. Mai vedem oameni care se ranesc unii pe altii si apoi afirma ca se iubesc.

Iubirea, ca si fericirea, cere responsabilitate, in primul rand fata de noi insine. 

Asteptam prea mult ca cei din jurul nostru sa faca lucruri pentru noi sa fim fericiti. 

Este foarte adevarat ca traim in comuniune cu ceilalti, insa tot la fel de adevarat este ca noi purtam adevarata responsabilitate pentru fericirea noastra, responsabilitatea de a actiona, de-a ne realiza visele, de-a ne alege colaboratori si parteneri potriviti.

Avem, pana la urma, responsabilitatea sa ne controlam starile si sa nu ne pierdem in sentimente frustrare, ura, nemultumire.

4. DISCIPLINA

Mie, personal, nu-mi place cuvantul acesta. Nici ce implica. Insa am realizat ca de fiecare data cand am reusit ceva minunat, disciplina a jucat un rol important. Si a urmat si partea cu fericirea.

Sunt si momente in care este necesar sa strangi din dinti, sa faci si lucruri pentru care nu ai reusit sa te motivezi indeajuns, pentru care nu ai reusit sa-ti aprinzi entuziasmul.

E ceea ce nu te lasa sa cazi, sa renunti, sa dai inapoi.

Daca vrei fericire, e important sa fii disciplinat cu visele si proiectele tale si sa actionezi si atunci cand piere entuziasmul inceputului.

5. RELAXARE

Sunt multi oameni in ziua de astazi care uita sa inchida motoarele cand si cand. Iar sistemul lor incepe sa dea, in mod evident, rateuri.

Relaxarea, sub diversele ei forme, e vitala pentru incarcarea bateriilor. Asa iti vei regasi entuziasmul, starea de bine de care ai nevoie pentru a fi fericit.

Oamenii trebuie sa invete sa se relaxeze cu adevarat, si aici nu mai refer la surogatele moderne: petreceri, alcool, cluburi sau, mai rau, droguri, ci la acele momente in care ne linistim trupul si mintea pentru a putea sa ne reaccesam cele mai bune parti din noi.


6. ACTIUNE

Cei mai fericiti oameni ACTIONEAZA in directia viselor lor. Nu toti oamenii de actiune sunt fericiti, insa pot spune ca toti oamenii fericiti sunt oameni de actiune si fac ceea ce este necesar pentru a-si implini visele.

E important sa verificam mereu ecologia actiunilor noastre, felul in care ne afecteaza pe termen lung, precum si cum ii afecteaza pe cei dragi noua.

De aceea am spus ca de multe ori oamenii de actiune nu sunt fericiti, pentru ca fericirea nu este neaparat sinonima cu atingerea obiectivelor, banii sau faima. In multe cazuri, dimpotriva!

Pe de alta parte, lipsa actiunii este tot o alegere. E adevarat ca cel mai puternic instinct este cel de conservare, insa daca esti nefericit in situatia actuala, este tot alegerea ta, alegerea de a accepta lucrurile asa cum sunt.

Traim vremuri in care facem eforturi, rate la banca si compromisuri sa ne crestem gradul de confort si sa facem apoi zero eforturi, insa nu este deloc ecologic pentru noi. 

Creierul uman nu este antrenat iar noi intram intr-o stare de dependenta fata de mediul cu care ne-am obisnuit. 

Exista o ecuatie simpla in acest Univers guvernat de reguli si legi: VREI REZULTATE, ACTIONEAZA! AI REZULTATE, ESTI MAI FERICIT!

7. DARUIRE

Am observat ca multi oameni traiesc cu o senzatie a LIPSEI, ca vor sa primeasca, eventual fara sa daruiasca nimic. Exista un flux in lumea asta, iar daca vrei sa primesti, e important sa daruiesti: sa dai din timpul tau, din energia ta, din ideile tale.

A darui nu vine cu garantia ca vei primi inapoi. Sunt oameni si sisteme care se comporta ca niste gauri negre in care energia noastra parca se risipeste. Daca realizezi ca ai de-a face cu astfel de situatii, e bine sa te concentrezi asupra a ce merita efortul tau.

Pe de alta parte, a astepta rezultate fara sa oferi este o utopie. Poti primi in anumite situatii sau daca manipulezi, insa constiinta ta s-ar putea sa nu te lase sa fii fericit.

Fericirea nu este totuna cu satisfactia. Fericirea vine din adancul fiintei noastre, unde exista acel miez de divinitate care nu poate fi nicicand mintit sau orbit, si care nu ne lasa sa ne impacam daca nu suntem corecti.

Ce este interesant, si am trait-o pe propria piele, este ca pentru ce am oferit, am primit inapoi mereu, chiar daca din alte surse. E important ca daruind, avem multumire sufleteasca si stare de bine, iar acestea sunt alte conditii ale fericirii.

8. CURAJ

Am realizat ca oamenii fericiti si-au cultivat curajul. Lasitatea si fericirea nu merg mana in mana.

Viata este o sansa pentru noi sa invatam si sa evoluam, iar acestea ne scot tare din zona de confort.

Lumea este plina de oameni lasi, oameni care tin cu dintii de confortul si siguranta lor, considerand ca acestea sunt sursa fericirii. 

Nimic mai fals. 

Oamenii curajosi gasesc noi resurse, lasa in urma lucrurile si oamenii care nu-i ajuta sa evolueze ci ii trag inapoi si sunt gata sa infrunte starile de nesiguranta si sa actioneze.

Am simtit pe propria-mi piele ca atunci cand am fost curajoasa, am realizat lucruri care m-au uimit si pe mine. Curajul este o stare de constiinta apropiata de fericire, pentru ca-ti permite sa tai lanturile date de frica.

Prin urmare, in ciuda starii initiale de disconfort, curajul este o conditie esentiala pentru o viata fericita.

9. IERTAREA

Chiar daca veti crede, din nou, ca am intrat intr-o secta, iertarea este o conditie fara de care nu putem fi fericiti. 

Iar iertarea incepe de la noi insine si pentru noi insine. Pare  ciudat, insa relatia pe care o avem cu cei din jurul nostru este oglindirea relatiei pe care o avem cu noi.

Conflictele pe care le avem cu cei din jurul nostru isi au de prea multe ori sursa in conflictele noastre interne. 

Nu exista om care sa nu greseasca si e VITAL sa inveti sa ierti pentru tot ce crezi tu ca ai gresit, ca nu faci destul de bine, ca ai ca defect. Iarta-te si accepta-te cum esti acum si vei vedea ca acesta este punctul din care incepe evolutia ta.

10. IUBIREA

Cea de-a zecea, si cred, cea mai importanta conditie este IUBIREA. 

Iubirea este o stare de constiinta cu o energie imensa si orice stare de constiinta poate fi cultivata pentru a deveni permanenta.

Iertarea este o preconditie pentru iubire, ea curata sufletul de toate energiile negative si lasa loc pentru o energie pura ce poate fi resimtita ca o lumina ce patrunde in interiorul nostru.

Iubirea este cea mai mare forta a lumii si e important sa ne concentram doar pe acei oameni si proiecte care ne umplu de iubire, iar reciproca e si ea valabila, inainte sa ne apropiem de oameni sau sa incepem proiecte, sa ne umplem de dragoste fata de ei.

Am invatat sa-mi incep fiecare dimineata sa ma umplu de iubire fata de mine, de potentialul vietii mele, fata de proiectele mele si fata de oameni. Si chiar daca sunt si unii pe care nu pot sa-i iubesc inca, i-am iertat din toata inima.

Pentru tine care sunt cele mai importante conditii ale fericirii?

Nu uita, daca ti-a placut, da share!


Daca iti doresti sa mai afli secrete NLP, am scris o carte inspirata din lectiile maestrilor Richard Bandler (creator al domeniului) si Paul McKenna (cel mai bine vandut autor de carti de dezvoltare personala din Marea Britanie) care prezinta acele lucruri care au functionat pentru mine si anume:



GHID DE FERICIRE PENTRU INCEPATORI – TEHNICI NLP PENTRU O VIATA FERICITA SI DE SUCCES (disponibila in limbile engleza si romana) la adresa: http://balanstefana.blogspot.ro/p/carti.html

No comments:

Post a Comment

Astept parerea ta:

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...