Pe 23 aprilie 2012, m-am intalnit cu cineva cu care nu credeam ca ma voi intalni foarte curand. Dimineata, la ora 4, m-am dus pana la baie, si dintr-o data am simtit ca ceva s-a rupt in mine. Dintr-o data mi s-a facut extrem de rau si o durere cumplita m-a cuprins. M-au trecut transpiratii reci si mi-am dat imediat ca situatia era extrem de grava. L-am trezit imediat pe sotul meu si i-am spus sa cheme Ambulanta pentru ca stiam ca era o chestiune de viata si de moarte. Vazand ca cei de la salvare intarziau, a hotarat sa ma duca el la spital.
Ne-am intalnit cu cei de la urgente pe la jumatatea drumului, am fost preluata intr-o masina mirosind a oamenii strazii si cu o asistenta total depasita de situatia mea, m-au dus la camera de garda unde mi s-au administrat intr-o prima faza niste perfuzii. Se uitau la mine mirati si intrebandu-ma daca nu am mancat ceva stricat. Le-am explicat ca stiu cum e o indigestie, iar ce aveam acum e foarte grav. Ma intrebam ce puteam avea, si de undeva, din adancul meu, am auzit raspunsul: e o sarcina! Le-am spus ca e posibil sa fiu insarcinata, chiar inainte ca ei sa vrea sa-mi administreze un calmant pentru durere.
Am fost trimisa la ginecologie, unde doctorul de garda dupa ce m-a bruscat si mi-a facut cea mai dureroasa ecografie, i-a spus sotului ca e posibil sa fie o tumoare. Noroc ca nu am auzit... Am intrebat-o: Nu e sarcina? Mi-a raspuns: Nu!
Le-a spus celor de la Salvare sa plece ca raman internata acolo, iar ei au plecat. Apoi abdomenul meu s-a intarit si doctorita a realizat cat de serioasa era situatia mea. I-a spus sotului meu ca trebuie sa ma intorc de urgenta inapoi ca e foarte grav. Cum salvarea plecase, m-a luat sotul pe sus si m-a pus in masina si apoi inapoi la urgente. Mi s-a pus perfuzia, am fost dusa la o alta ecografie, iar cea de acolo si-a exprimat ingrijorarea fata de starea mea...Nu cred ca-mi mai dadea zile. Asistentii nu au inteles in schimb ce era cu mine si m-au dus in salon. Simtind ca mi se scurge viata, i-am intrebat sfarsita: Dar nu ma opereaza? Iar unul dintre ei mi-a raspuns...Ei, dupa vizita medicala.Era deja 7 iar vizita era abia pe la 9. Nu aveam cum sa supravietuiesc. Sotul meu plecase sa-l duca pe copilul lasat singur acasa la gradinita si sa-mi aduca ce trebuia pentru spital. A fost momentul in care am realizat halul in care era sistemul sanitar, si am inceput sa-mi blamez sotul ca nu-i "unsese" cum trebuia pe asistenti.
Am inchis ochii... si am inceput sa ma rog. S-a apropiat de mine o Doamna frumoasa, alba, luminoasa... Cine esti? am intrebat-o. -Sunt Cea care a venit sa te ia. -Esti M...oartea? -Mi se mai spune si asa, imi spuse ea, zambind. -Chiar esti frumoasa, si ... linistitoare..., i-am raspuns. Dar nu vreau sa vin cu tine. Stii, vreau sa-mi vad copilul crescand. Nu vreau, nu vreau sa creasca fara mama ca mine. Nu-i fa asta! Te rog...lasa-ma sa-mi vad copilul crescand!
Am vazut-o sovaind. -Ti-e frica de mine? m-a intrebat. -Ciudat, nu! Oamenii ti-au facut portrete urate, dar tu esti frumoasa. Dar nu vreau sa vin cu tine. Nu inca...stii, copilul meu... -Tine minte, mi-a spus, ca daca nu ti-a fost frica de mine, SA NU-TI MAI FIE FRICA NICIODATA SA TRAIESTI! Plec acum, m-ai convins, dar tine minte, AM SA MA INTORC! mi-a spus privindu-ma in ochi. Nu uita sa traiesti pana atunci!
Apoi l-am auzit pe doctorul Constantin Negru strigand la asistenti: Pregatiti-o de operatie IMEDIAT! Voi chiar nu stiti sa recunoasteti un caz grav?
M-am trezit apoi tinuta de mana de sotul meu. Avea lacrimi in ochi! Mi-a spus: -Ai pierdut mult sange, dar vei fi bine. Am zambit. De azi voi trai cu adevarat, mi-am spus...
No comments:
Post a Comment
Astept parerea ta: