Thursday, July 18, 2013

SI AU TRAIT FERICITI PANA LA ADANCI BATRANETI...

Acesta a fost sfarsitul povestii pe care i-am citit-o fiului meu aseara o adaptare dupa povestea lui Robin Hood si nu am putut sa nu remarc programarea suava pe care i-am facut-o fiului meu despre relatii. Totul pare atat de simplu, nu? Ne vedem, ne placem, ne iubim, ne casatorim si... de multe ori, de prea multe ori, ne despartim.

Am citit un articol http://www.revistatango.ro/celebritati/interviuri/mihaela-miroiu-casatoriile-lungi-sunt-divorturi-ratate-705.html care mi-a placut foarte mult. Casniciile durabile sunt de multe ori divorturi ratate, o afirmatie ce pare dura pentru cei la inceput de drum, dar pentru cei care au ceva mai mult de 5 ani de relatie suna destul de pertinent.

Cand vin oamenii la mine, in calitatea mea autoproclamata de experta in ale fericirii si-mi cer sfaturi in legatura cu relatiile lor, nu mi-e usor ...Mi-ar fi mai simplu sa-i ajut sa nu le mai fie frica de paienjeni, sa-si stabileasca in mod eficient obiectivele, sa memoreze ceva cu usurinta...

Cand vine vorba de relatii si de iubire, cred ca prea multa lume sare cu sfaturi despre ce este "bine" si despre ce este "rau". Eu rareori ma incumet sa dau sfaturi aici. Singurul sfat pe care-l dau este legat de ecologia fiecaruia. Daca nu este vorba de un abuz clar, de-a insela, de violenta verbala sau, mai rau, fizica, incerc sa fac persoana respectiva sa inteleaga care este rolul relatiei in care se afla pentru calitatea vietii sale. Si abia acela este punctul de pornire in a o analiza.

In cazul relatiilor clar abuzive, tehnica pe care o recomand este cea a lui Richard Bandler prin care ne amintim mai multe lucruri negative pe care partenerul le-a facut, momentele in care ne-a jignit, de exemplu, si sa le derulam de mai multe ori pana se suprapun, folosind imagini mari ca la cinema 3D. Vom vedea ca ne va veni mai usor sa nu-i raspundem la telefon, odata luata decizia de a ne desparti.

Ei, bine, pana la urma, este posibila sintagma "si au trait fericiti pana la adanci batraneti"? Da, eu cred ca este, dar atata timp cat este o relatie ecologica pentru ambii parteneri. Cred in relatiile in care cei doi se potenteaza unul pe altul, in acelasi timp lasandu-si timp sa respire si sa se dezvolte. Cred cu tarie ca rolul existentei noastre este sa evoluam spre cea mai buna varianta a noastra, precum si a aduce valoare lumii in care traim. Acesta este cazul si relatiilor intre oameni. Il vom vedea pe cel de langa noi cu ochii cu care ne vedem pe noi insine, asa ca este important sa fim multumiti de noi, dar mai ales sa facem actiunile care ne-ar face multumiti de noi.

Pe de alta parte, o despartire nu ar trebui sa fie niciodata o tragedie, mai ales ca poate fi o sursa de lectii valoroase pentru a le folosi intr-o viitoare relatie.

In orice caz, a simplifica prea mult, sau a sfatui pe cineva pe baza experientei personale poate fi riscant si te poti trezi "acuzat" de rezultatul unor actiuni in care nu ar fi trebuit sa fii actor.

In loc de concluzie, va doresc sa traiti fericiti pana la adanci batraneti cu acelasi partener sau cu mai multi, atata timp cat veti fi cu adevarat fericiti si daca este ecologic pentru voi.

Daca ti-a placut articolul, te-ar mai putea interesa si capitolele DRAGOSTE SI ROMANTISM si INFRUNTAREA TRECUTULUI din cartea mea, GHID DE FERICIRE PENTRU INCEPATORI http://balanstefana.blogspot.ro/p/carti.html

Totodata, te-ar mai putea interesa si

http://balanstefana.blogspot.ro/2013/01/10-lucruri-care-te-fac-fericit.html

http://balanstefana.blogspot.ro/2013/05/cand-iubirea-moare-cum-sa-ne-impacam-cu.html

No comments:

Post a Comment

Astept parerea ta:

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...